Bayern Munchen nu va conta câteva săptămâni pe fundaşul Sacha Boey

<div class=""

Sacha Boey a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng după ce s-a accidentat la antrenamentul de duminică al bavarezilor.

„Ne gândim cum să-l înlocuim pe Sacha mâine şi avem soluţii. Este păcat pentru Sacha, fiindcă era în formă, şi sper să revină cât mai curând. Avem timp în seara asta şi mâine să discutăm despre situaţie, dar avem răspunsuri”, a spus Kompany într-o conferinţă de presă înaintea meciului de marţi cu Dinamo Zagreb, primul pentru Bayern în sezonul 2024-2025 al Ligii Campionilor.

Bayern a început foarte bine actuala stagiune a Bundesligii şi este pe primul loc, cu trei victorii în tot atâtea etape.

Pentru Kompany, fost mare fundaş al naţionalei Belgiei, meciul de marţi este primul ca antrenor în Liga Campionilor, el fiind numit în această vară pe banca lui Bayern.

„Visăm să jucăm finala de anul viitor la Munchen. Fanii noştri pot visa. Pentru mine, principalul lucru este să arătăm mâine asta pe teren”, a spus Kompany.

„Mâine avem o partidă grea şi este important să jucăm bine şi să câştigăm. Sperăm că fanii pot visa mult timp. Avem nevoie de concentrare totală din primul până în ultimul minut”, a adăugat el.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Bursă. Indicele BET, în urcare cu 0,8% în prima şedinţă a săptămânii

Sebastian Gima, învins în primul tur la BCR Sibiu Open (challenger)