in ,

BBC World Service a lansat noua sa ofertă în limba română – BBC News România

BBC World Service a lansat noua sa ofertă în limba română – BBC News România

BBC News România devine al 45-lea serviciu lingvistic al BBC World Service. Vorbitorii de limbă română, oriunde s-ar afla aceştia, pot primi acum ştiri şi informaţii de încredere prin intermediul site-ului bbc.com/romania şi al canalelor serviciului de pe Facebook şi Instagram. Canalele YouTube şi TikTok ale BBC News România vor fi disponibile mai târziu anul acesta.

BBC News România va aduce publicului său ce este mai bun din jurnalismul global de încredere al BBC-ului, într-un moment marcat de dezinformare prevalentă, când există o nevoie acută de ştiri imparţiale şi independente. Materialele BBC News România de ştiri şi analiză, prezentate în scris şi video, sunt puse la dispoziţie în formate uşor de descoperit şi sunt concepute pentru platformele sociale.

Conţinutul este realizat de o echipă editorială dedicată, care utilizează în mod responsabil tehnologii de traducere bazate pe inteligenţă artificială. Pentru a furniza jurnalismul BBC-ului în limba română, conţinutul editorial al serviciului este selectat şi adaptat, existând întotdeauna o supraveghere umană a materialelor traduse cu ajutorul inteligenţei artificiale – şi se va eticheta clar atunci când aceasta a fost utilizată. Jurnaliştii BBC News România produc, de asemenea, reportaje şi analize originale.

La lansare, website-ul bbc.com/romania şi canalele sale de pe Facebook şi Instagram includ:

Un videoclip de bun venit din partea producătorului BBC News din Bucureşti, Mircea Barbu, care acoperă ştirile din această regiune a Europei de un număr de ani pentru BBC şi care va contribui acum şi la materialele publicate de BBC News România

Ce se întâmplă atunci când 100 de spitale sunt atacate de hackeri? O investigaţie specială realizată de reporterul BBC World Service specializat în securitate cibernetică, Joe Tidy, despre o lovitură de tip ransomware asupra spitalelor din România – arătând cum au reuşit autorităţile de sănătate din ţară să oprească extinderea atacului şi ce lecţii poate oferi acest incident altor ţări

Cum au pierdut urşii bruni simpatia românilor? O analiză a uneia dintre cele mai dezbătute probleme de conservare a naturii din România, într-un moment în care ţara – care găzduieşte cea mai mare populaţie de urşi din Europa – intenţionează să îi ucidă pe unii dintre ei

Povestea unui prizonier de război ucrainean care a supravieţuit datorită faptului că a memorat cărţile Harry Potter şi le-a repovestit colegilor de celulă în timpul captivităţii în Rusia

Riscurile legate de donatorii ilegali de spermă şi de ce femei din întreaga lume cad pradă înşelăciunilor

Are loc Cupa Mondială de fotbal – dar pentru unele fete din India, acest sport reprezintă mai mult decât un spectacol, devenind o cale de a scăpa de căsătoriile forţate

De ce cântă populara cântăreaţă Olivia Rodrigo – care s-a logodit recent – despre inimile frânte.

Cu ocazia lansării noii oferte, directorul global BBC News, Fiona Crack, a declarat: „Lansăm BBC News România pentru a aduce ceea ce este mai bun din jurnalismul de încredere al BBC-ului, precum şi reportaje originale, pentru audienţele vorbitoare de limbă română din România, Moldova şi din restul lumii, prin intermediul website-ului nostru, pe Facebook şi pe Instagram”.

Disponibil la nivel digital în întreaga lume, conţinutul BBC News România completează prezenţa BBC-ului în România şi în Moldova realizată prin BBC Studios: prin canalele de televiziune BBC News, BBC Earth şi BBC First în România; şi prin BBC News şi BBC First în Moldova.

Serviciul în limba română al BBC-ului a activat în perioada dintre 1939 şi 2008.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CONSULTĂRI LA COTROCENI – Bolojan: PNL consideră că o formulă realistă prin care să avem un guvern investit este pe baza unui pact, valabil până la sfârşitul anului / Fie guvern minoritar în jurul PSD, sau unul în jurul PNL-USR-UDMR

CONSULTĂRI LA COTROCENI – Bolojan: PNL consideră că o formulă realistă prin care să avem un guvern investit este pe baza unui pact, valabil până la sfârşitul anului / Fie guvern minoritar în jurul PSD, sau unul în jurul PNL-USR-UDMR

Cupa Mondială 2026: Jucătorii din Curacao au voie să doarmă cu partenerele lor în timpul competiţiei

Cupa Mondială 2026: Jucătorii din Curacao au voie să doarmă cu partenerele lor în timpul competiţiei