Beijingul a invitat-o vineri pe noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, să viziteze ‘mai des’ China după declarațiile ei despre ‘toaletele inadecvate’ din țară pe vremea când ea locuia acolo, relatează AFP.
‘O invităm să viziteze China mai des, ori de câte ori are ocazia’, a declarat zâmbind Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, în cadrul unei conferințe de presă.
Katie Zacharia, care a locuit în China la începutul anilor 2010, a declarat într-un interviu difuzat joi că în China nu existau ‘toalete adecvate’ la acea vreme.
Zacharia, în vârstă de 41 de ani, care s-a alăturat de curând echipei de la Casa Albă, este deja ținta criticilor, fiind acuzată că s-a prezentat drept avocat deși nu a promovat examenul de intrare în barou.
Katie Zacharia ar putea veni în China în noiembrie împreună cu președintele Trump pentru un summit internațional.
Ea a povestit într-un podcast difuzat joi că în 2016, înainte ca Donald Trump să devină președinte, exista convingerea că Statele Unite vor fi depășite de China.
‘Ni se spunea tuturor că Hillary (Clinton) va câștiga. Că zilele de glorie ale Americii s-au terminat și China va deveni următoarea mare putere’, i-a spus Zacharia comentatorului conservator Jack Posobiec.
‘Îmi amintesc foarte clar. Tocmai mă întorsesem din China și mă gândeam: ‘Cum ar putea China să fie următoarea mare putere? Nici măcar nu au toalete adecvate”, a adăugat ea.
Donald Trump a vorbit în repetate rânduri despre ‘relația sa foarte bună’ cu președintele chinez Xi Jinping.
La un summit la Washington în septembrie, cei doi lideri au discutat despre inteligența artificială, comerț și acordul nuclear cu Iranul, și au convenit asupra unei noi întâlniri în cursul acestui an.


