Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa.
China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, adăugând că țara sa este angajată să mențină pacea și stabilitatea pe plan mondial.
Declarația survine după ce ambasadorul american în China, David Perdue, a declarat duminică pentru Fox News că președintele Trump i-a transmis în mod clar omologului Xi Jinping că SUA vând arme peste tot în lume.
”De fapt, el l-a întrebat pe președintele Xi dacă ar vrea să cumpere niște arme la un moment dat”, a spus Perdue ca răspuns la o întrebare despre vânzările de arme ale SUA către Taiwan.
Sprijinul militar al SUA pentru Taiwan a stârnit mult timp furie la Beijing, care consideră insula guvernată independent ca parte a teritoriului său și a amenințat că este pregătit inclusiv să o cucerească prin forță.
Perdue nu a spus când exact i-ar fi făcut Trump presupusa ofertă lui Xi și nici cum a reacționat liderul chinez.
Oficiali ai guvernului american au declarat pentru Wall Street Journal, după difuzarea interviului, că Washingtonul nu are de gând să vândă arme Chinei, unii menționând că ar fi imposibil din punct de vedere legal.
Aceștia au refuzat, de asemenea, să spună dacă presupusa ofertă a fost făcută în timpul vizitei lui Xi Jinping la Washington săptămâna trecută sau în timpul unor discuții anterioare, a raportat Wall Street Journal.
Vânzările de arme către Beijing ar putea stârni îngrijorare în rândul aliaților SUA, în special în Asia de Est, unde mai multe state aflate sub presiunea Chinei primesc sprijin militar din partea Washingtonului, cel mai notabil caz fiind Taiwanul.
Perdue a reiterat poziția Washingtonului în conflictul dintre Beijing și Taipei. ”Nu sprijinim independența și nu sprijinim constrângerea”, a spus el.


