in ,

Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici

Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a grațiat 13 prizonieri închiși pentru ‘crime extremiste’, a anunțat joi biroul prezidențial, folosind termenul pentru cei descriși de opoziție și de apărătorii drepturilor omului drept prizonieri politici, relatează AFP.

Lista celor eliberați nu a fost publicată.

‘Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a semnat un decret de grațiere a 15 prizonieri condamnați, dintre care 13 persoane care au comis crime extremiste’, a transmis biroul prezidențial, specificând doar că zece dintre cei grațiați sunt femei.

Autoritățile belaruse au eliberat sute de persoane de anul trecut, în special în urma reluării dialogului cu Washingtonul, inițiat odată cu revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite.

Săptămâna trecută, Belarusul a eliberat alți 25 de prizonieri politici în schimbul ridicării sancțiunilor americane împotriva a două companii din această țară aliată a Moscovei.

Alte sute de persoane rămân încarcerate de la protestele masive din 2020 împotriva realegerii lui Aleksandr Lukașenko, care este la putere din 1994.

ONG-ul Viesna, una dintre principalele organizații pentru drepturile omului din Belarus, afirmă că țara are încă 886 de prizonieri politici. Un termen pe care Lukașenko, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, îl respinge.

Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, aflată în prezent în exil, a avertizat luni Statele Unite împotriva reluării comerțului cu Belarusul, care se află de asemenea sub sancțiuni europene, subliniind că acest lucru ar servi, printre altele, la ‘sprijinirea mașinii de război rusești’ împotriva Ucrainei.

Cu puțin timp înainte, Donald Trump anunțase pe rețeaua sa de socializare Truth Social că pregătește un acord ‘masiv’ de achiziție de potasiu cu Belarus, un mineral utilizat în principal ca îngrășământ, pe fondul unei dispute comerciale cu Canada, cel mai mare furnizor al Statelor Unite.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Gimnastică: Aproximativ 300 de copii au venit la selecția organizată la Sala ‘Nadia Comăneci’

Gimnastică: Aproximativ 300 de copii au venit la selecția organizată la Sala ‘Nadia Comăneci’