in ,

BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Bibliotecă unicat la Colegiul ‘Transilvania’, un loc în care icoanele întâlnesc cărțile

BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Bibliotecă unicat la Colegiul ‘Transilvania’, un loc în care icoanele întâlnesc cărțile

Colegiul Economic ‘Transilvania’ din Târgu Mureș ascunde între zidurile sale o încăpere cu o identitate neașteptată, unicat în instituțiile de învățământ, o bibliotecă amenajată într-un spațiu care a fost conceput inițial ca o capelă ortodoxă și decorată ca atare.

Pereții și tavanul sunt împodobiți cu picturi murale, iar altarul rămâne vizibil, transformând sala într-un spațiu rar întâlnit într-o instituție de învățământ, iar din această combinație a rezultat un colț de lectură cu totul aparte, în care spiritualitatea și cultura școlară se întâlnesc în mod surprinzător.

Directorul Colegiului Economic ‘Transilvania’ din Târgu Mureș, Gheorghiță Adrian Rucoi, a declarat pentru AGERPRES că sala a fost gândită inițial ca o biserică de cartier, iar mai apoi ca un cabinet de religie, într-o anexă construită în jurul anului 2009.

‘Povestea e mai lungă. Spun doar din auzite că, în prima fază, s-ar fi dorit ca aici să fie chiar o biserică a cartierului. Până la urmă s-a renunțat la idee și, acum nu știu câți ani, a rămas ca un cabinet de religie și bibliotecă în același timp. Sala a fost construită undeva prin anul 2009, ca o anexă a clădirii școlii, dar până la urmă s-a transformat în bibliotecă (…) Prima oară am intrat aici în 2012, când am fost un an directorul adjunct la școlii, deci știam despre clădire, n-a fost o surpriză așa mare pentru mine’, explică directorul colegiului, Gheorghiță Adrian Rucoi.

Deși biblioteca amenajată aici este mai mică decât cea principală, aflată în internat, sala servește ca spațiu multifuncțional pentru lectură, activități culturale și chiar ore de religie, fiind, în timp, interconectată cu clădirea școlii.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO

‘Acum este o bibliotecă mai mică, dar este și o sală în care organizăm o serie de activități. De fapt, biblioteca principală a școlii este la internatul cu școlar, în celălalt corp al clădirii, iar aici e singura noastră sală mai mare în care desfășurăm diverse activități. Deci e un fel de sală de lectură. Avem 836 de elevi, iar aici se mai țin ore de religie, activități pe diverse teme și nimeni nu are niciun fel de surpriză, fiindcă acum toți cunosc faptul că există o capelă la Liceul Economic. Cei care vin din afară ne întreabă ce este: bibliotecă, biserică, capelă? Cred că e de toate la un loc’, a precizat directorul.

Elevii confirmă această primă impresie pe care o are sala asupra celor care îi trec pragul și fiecare își amintește modul în care a reacționat atunci când a intrat în capela-bibliotecă.

Bianca, din clasa a XI-a C, mărturisește că a fost surprinsă la prima vedere, dar că găsește această idee ca fiind extrem de creativă.

‘Nu mai știu cum am reacționat, dar mi s-a părut un șoc, dacă stau și mă gândesc, că vin la liceu și văd pe tavan, pe pereți, peste tot, ceva ce găsești de obicei în biserică. Nu am intrat cu ezitare, însă a fost pur și simplu o mirare cumva. Mi se pare o idee creativă să fie aici o bibliotecă cu un astfel de decor. Este foarte creativ’, a afirmat eleva.

Colega ei de clasă, Irina, își amintește că în primele zile de liceu toți erau uimiți și se întrebau dacă aici se țin slujbe religioase, considerând în același timp încăperea foarte frumoasă și specială.

‘Eram la început de clasa a IX-a și țin minte că am venit să ne luăm manualele și cu toții eram foarte uimiți că avem așa ceva în liceu. Toată lumea s-a întrebat dacă se țin slujbe religoase aici. Era un pic ciudat fiindcă nu întâlnești în general în licee așa ceva. Dar totuși mi s-a părut foarte frumos. E o încăpere pe care nu o găsești oriunde, e mai specială’, a afirmat Irina.

Alți liceeni spun că icoanele, reprezentările sacre și elementele tipice unei capele conferă acestei biblioteci o atmosferă solemnă, care stimulează o atitudine de respect în rândul dascălilor și al elevilor.

Pentru mulți dintre ei însă, combinația este inedită – o instituție laică care păstrează elemente religioase autentice și o școală cu profil economic, adică o relație directă între spiritual și material.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO

‘Această fuziune între patrimoniul religios și cel educațional transformă încăperea într-un punct de atracție al liceului’, consideră cadrele didactice, care adaugă că trebuie vizitată și partea din spatele unui paravan de lemn, care păstrează elementele unui altar bisericesc.

Profesorii de la Colegiul Economic ‘Transilvania’ din Târgu Mureș au sugerat că amenajări similare nu ar fi complet unice, existând o serie de cabinete de religie oarecum decorate, în cel puțin o școală din oraș, dar că totuși acestea rămân excepții.

Aceștia spun că într-o vreme în care spațiile școlare sunt tot mai mult standardizate, această bibliotecă-capelă din Târgu Mureș rămâne un exemplu de adaptare creativă a unei încăperi, prin transformarea într-un colț de patrimoniu vizual, care invită atât la lectură, cât și la contemplare și conversație.

Elevii Colegiului Economic ‘Transilvania’ recunosc că împărtășesc opinia dascălilor lor și că percep acest spațiu mai degrabă ca pe o curiozitate frumoasă, decât ca pe un loc de excepție pentru practicarea exclusivă a cultului.

Învățământul economic are o istorie bogată la Târgu Mureș, începând cu anul 1907, însă Liceul Economic propriu-zis, care pregătea contabili, merceologi și vânzători în comerț, a fost înființat în anul 1966 ca unitate de sine stătătoare.

Din 1995, școala are denumirea de Grup Școlar Economic de Servicii Turistice și Hoteliere, având noi profile specifice economiei de piață: economic, comerț, turism și alimentație publică și administrație.

Începând cu semestrul II al anului școlar 2002-2003 s-a aprobat schimbarea denumirii Grupului Școlar Economic în Colegiul Economic ‘Transilvania’, având specializări în economie, administrație, turism și alimentație publică.

În perioada 2007-2008 clădirea principală a colegiului a fost consolidată, mansardată și reabilitată, printr-un proiect al Băncii Mondiale, cofinanțat de Guvernul României și Ministerul Educației și Sportului, devenind astfel o școală modernă și funcțională.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Libra Internet Bank lansează Contul Online 2 în 1, o premieră pe piața bancară din România

Libra Internet Bank lansează Contul Online 2 în 1, o premieră pe piața bancară din România

Stellantis intră pe segmentul mașinilor electrice mici și accesibile destinate europenilor

Stellantis intră pe segmentul mașinilor electrice mici și accesibile destinate europenilor