Avionul lui Trump a decolat de la baza Andrews imediat după ora locală 13:30, îndreptându-se către Palm Beach, după ce a petrecut aproximativ patru ore la Washington.
Potrivit unui interviu telefonic exclusiv acordat tabloidului New York Post, Donald Trump a spus că el şi Joe Biden „s-au bucurat foarte mult să se vadă” şi se vor întâlni din nou chiar înainte de Ziua Învestirii.
„Am ajuns să ne cunoaştem din nou”, a declarat Trump pentru New York Post. „Ştiţi, a fost o lungă, a fost o îndelungată trudă”, a spus Trump. „A fost multă muncă din ambele părţi, iar el a făcut o treabă foarte bună în ceea ce priveşte campania şi toate celelalte. Chiar am avut o întâlnire foarte bună”, a dat el asigurări.
Preşedintele ales a spus că au vorbit despre conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu, precum şi despre războiul din Ucraina în timpul întâlnirii lor. „Am vrut – i-am cerut opiniile sale şi mi le-a dat”, a spus Trump. „Am vorbit foarte mult despre Orientul Mijlociu. Am vrut să aflu opiniile sale cu privire la situaţia în care ne aflăm şi ce crede el. Şi mi le-a dat, a fost foarte amabil”, a dezvăluit Trump.
Biden susţine ferm lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei şi a declarat în repetate rânduri că sprijină dreptul Israelului de a se apăra. Pe de altă parte, Trump a promis să pună capăt rapid războiului din Ucraina şi a declarat că administraţia Biden nu face suficient pentru a sprijini Israelul împotriva Hamas şi a altor inamici ai săi.
Reconfirmând comentariile sale publice din Biroul Oval despre o tranziţie lină între administraţii, Trump a declarat pentru New York Post că „merge foarte bine” şi că echipa sa de tranziţie şi actuala Casă Albă au o „relaţie foarte, foarte bună”.
Numind Biroul Oval „frumos”, Trump a declarat pentru tabloil că aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă.
La rândul său, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus că Trump a fost „amabil” şi „a venit cu un set detaliat de întrebări”. Ea a refuzat să ofere detalii despre întrebările lui, dar a repetat că întâlnirea de aproape două ore a fost „substanţială”, relatează CNN.
Jean-Pierre a subliniat că durata întâlnirii „arată că au avut o conversaţie aprofundată pe o serie de probleme”.
Ea a spus că cei doi preşedinţi au vorbit despre probleme de politică internă şi externă, iar Biden a semnalat, de asemenea, probleme importante care figurează pe lista de priorităţi a Congresului, cum ar fi finanţarea guvernului şi furnizarea de bani pentru ajutorul în caz de dezastre.
Pe de altă parte, potrivit Casei Albe, preşedintele Joe Biden doreşte să colaboreze cu preşedintele ales Donald Trump în eforturile de a-i aduce acasă pe ostaticii rămaşi în Gaza. „Suntem foarte dispuşi să facem acest lucru şi am trimis un semnal echipei viitoare că suntem pregătiţi să lucrăm cu ei pe această temă”, a declarat reporterilor consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan la scurt timp după ce Biden şi Trump s-au întâlnit în Biroul Oval. Biden urma să se întâlnească miercuri după-amiază la Casa Albă cu familiile ostaticilor americani încă reţinuţi în Gaza. Sullivan a avut propria sa întâlnire cu familiile ostaticilor marţi.
Casa Albă a publicat mai multe fotografii de la întâlnirea de miercuri din Biroul Oval dintre preşedintele Joe Biden şi preşedintele ales Donald Trump, rivalii de la prezidenţialele din 2024. Una dintre fotografii îi arată pe cei doi în Biroul Oval împreună cu asistenţii lor respectivi, Jeff Zients, şeful de cabinet al Casei Albe, şi Susie Wiles, cea care va fi noua şefă de cabinet a Casei Albe.
O altă fotografie îi arată pe cei doi stând în Biroul Oval, cu spatele la cameră, privind la portretele şi busturile din birou. Biden pare să se uite la portretul lui Lincoln.
O a treia fotografie publicată de Casa Albă îi arată pe Donald Trump şi Biden mergând pe Coloana de Est a Casei Albe, Biden zâmbind în timp ce cei doi merg spre Biroul Oval.
O altă fotografie îi arată pe Biden şi pe prima-doamnă Jill Biden întâmpinându-l pe Trump în faţa Casei Albe. Fostul preşedinte nu a venit însoţit de soţia sa Melania Trump.
Karine Jean-Pierre a spus că întâlnirea a fost „într-adevăr, foarte cordială, foarte amabilă şi substanţială”. Secretarul de presă a refuzat să spună ce întrebări a ridicat Trump în timpul întâlnirii de aproape două ore, dar a declarat reporterilor că preşedintele Biden „cu siguranţă a aşteptat cu nerăbdare întâlnirea, a apreciat conversaţia şi a răspuns la orice întrebări pe care preşedintele ales le-a avut, oferindu-i părerile sale”.
Biden „va păstra întotdeauna, evident, această linie de comunicare deschisă cu preşedintele ales”, a adăugat Karine Jean-Pierre.