Cea de-a 61-a ediție a Bienalei de la Veneția și-a deschis sâmbătă porțile fără o ceremonie formală de deschidere și umbrită de controversa legată de prezența Rusiei și Israelului, informează DPA.
Expoziția, unul dintre cele mai mari evenimente artistice și culturale din lume, va fi deschisă vizitatorilor până pe 22 noiembrie.
Conflictul legat de participarea Rusiei și a Israelului a provocat săptămâna trecută demisia juriului, iar Leul de Aur nu va fi acordat anul acesta – un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată de la fondarea evenimentului, în 1895.
Premiile vor fi acum acordate la finalul evenimentului, însă nu în urma deciziei juriului, ci a votului publicului.
Vineri, circa 2.000 de persoane au protestat împotriva participării Israelului, din cauza situației din Fâșia Gaza. Poliția a împins adunarea de manifestanți cu bastoane și cu scuturi.
Potrivit presei italiene, 20 de pavilioane naționale au rămas închise după ce personalul acestora a refuzat să lucreze în semn de protest față de participarea Israelului.
Jurnaliștii și criticii de artă au avut parte de un preview al expoziției înainte de deschiderea pentru public.
Bienala din anul acesta a fost marcată și de decesul, în 2025, al curatoarei Koyo Kouoh, care fusese numită directoare artistică a ediției din acest an. Curatoarea a murit în urma unui cancer, la vârsta de 57 de ani.


