in ,

Bihor: Bărbatul care a ucis-o pe tânăra de 18 ani lângă ferma de la Parhida, trimis în judecată

Bihor: Bărbatul care a ucis-o pe tânăra de 18 ani lângă ferma de la Parhida, trimis în judecată

Bărbatul care a ucis și abandonat o tânără de 18 ani pe câmp, lângă localitatea Parhida, în data de 8 mai, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru omor calificat și agresiune sexuală, a informat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit comunicatului transmis de Parchet, inculpatului B.J.Z. este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ‘omor calificat’ și ‘agresiune sexuală’, ambele în formă de recidivă postcondamnatorie și în concurs de infracțiuni.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în extravilanul localității bihorene Parhida, unde eleva minoră se afla în practică școlară la o fermă din zonă, iar inculpatul, aflat în stare de recidivă, ar fi urmărit-o în mod repetat pe aceasta.

În săptămâna 4-8 mai 2026, tânăra își desfășura zilnic activitatea în aceeași locație, iar inculpatul, care locuia la fermă, ar fi manifestat un comportament insistent față de aceasta, inclusiv deplasări repetate în zonele în care se afla minora și apeluri telefonice repetate, ulterior blocate de victimă.

În dimineața zilei de 8 mai, inculpatul s-ar fi deplasat cu bicicleta în zona în care victima supraveghea o turmă de animale, rămânând în apropiere până în jurul orei 11:00. Ulterior, minora a pornit spre localitate, fiind urmărită de acesta.

O martoră a relatat că a auzit victima spunând: ‘Să o lase în pace’ și întrebând ‘Ce vrea de la ea?’, observând că inculpatul îi bloca deplasarea. Martora a mai văzut-o pe minoră fugind, urmărită de bărbat, până când au ieșit din câmpul vizual.

La ora 11:01, victima a apelat o colegă de clasă, care a auzit-o strigând: ‘Zsolti, dă-mi înapoi telefonul! Lasă-mă în pace!’, după care convorbirea s-a întrerupt.

Conform probelor, inculpatul ar fi deviat-o pe victimă de pe drum spre o zonă agricolă, unde ar fi agresat-o fizic. Minora ar fi încercat să fugă, suferind o accidentare la nivelul gleznei, însă a fost prinsă și supusă unei agresiuni de natură sexuală.

Anchetatorii au stabilit că leziunile constatate ulterior indică acte de constrângere fizică și violență.

Ulterior, potrivit anchetei, inculpatul ar fi folosit un cuțit/briceag, aplicând victimei mai multe lovituri în zona gâtului, leziuni care au dus la decesul acesteia la fața locului.

Parchetul reține că fapta a fost comisă ‘cu scopul de a ascunde săvârșirea unei infracțiuni de natură sexuală’.

După comiterea faptei, inculpatul ar fi abandonat arma și s-ar fi ascuns într-un lan agricol, fiind ulterior depistat de polițiști. Acesta prezenta urme de sânge pe îmbrăcăminte și leziuni autoprovocate.

Procurorii arată că inculpatul a acționat în stare de recidivă postcondamnatorie, având anterior o condamnare la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni grave, din care fusese liberat condiționat în aprilie 2025.

În rechizitoriu se arată că ‘ansamblul probator conduce la concluzia, dincolo de orice dubiu rezonabil’, că inculpatul B.J.Z. este autorul faptelor reținute.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bihor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Predoiu: Stabilitatea politică și relansarea economică – lucruri care trebuie gândite când se ia în discuție structura Guvernului

Predoiu: Stabilitatea politică și relansarea economică – lucruri care trebuie gândite când se ia în discuție structura Guvernului

Bistrița-Năsăud: Mersul pe jos sau cu bicicleta, răsplătite cu monede virtuale convertibile în bilete la activități culturale și recreative

Bistrița-Năsăud: Mersul pe jos sau cu bicicleta, răsplătite cu monede virtuale convertibile în bilete la activități culturale și recreative