in ,

Bihor: Cărți dedicate folk-ului și marilor personalități ale muzicii, în debutul Festivalului ‘Folk Felix’ (GALERIE FOTO)

Bihor: Cărți dedicate folk-ului și marilor personalități ale muzicii, în debutul Festivalului ‘Folk Felix’ (GALERIE FOTO)

Festivalul național de folk de la Băile Felix a debutat sâmbătă seara cu un târg de carte, organizat pentru prima dată în cele nouă ediții, dedicat muzicii și poeziei.

Prezentarea de cărți a fost o inițiativă susținută de directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder, și de scriitoarea orădeană Mihaela Dindelegan, organizatoare a festivalului și autoare a 111 volume de poezie și proză publicate în ultimii 14 ani.

Cu această ocazie, poeta orădeană și-a lansat 11 volume apărute în acest an la Editura Primus.

Standul cărților a adus în atenția publicului în jur de 200 de volume dedicate fenomenului folk, jazzului și unor personalități marcante ale culturii muzicale românești.

‘Pentru mine este foarte important acest festival, pentru că muzica folk este, în mare parte, poezie cântată. Iar noi suntem iubitori și editori de poezie Am venit cu o selecție de aproximativ 150 de titluri, din cele peste 3.000 pe care le avem, iar alegerea cărților a fost făcută special pentru publicul festivalului, fiind privilegiate volumele dedicate folk-ului și poeziei’, a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Ajder.

Printre titlurile evidențiate s-a numărat volumul dedicat poetului, compozitorului și intelectualului Dorin Liviu Zaharia, realizat de Magda Zaharia și Doru Ionescu. Editorul a amintit aprecierea făcută de Florian Pittiș la adresa formației Olimpic ’64, din care făcea parte Dorin Liviu Zaharia, afirmând că membrii trupei ‘cântau ca Pink Floyd înainte de a apărea Pink Floyd’, singurul lor ‘ghinion’ fiind că ‘s-au născut români’.

Un loc aparte în prezentare l-au ocupat cărțile semnate de Doru Ionescu, considerat de Ajder unul dintre cei mai importanți martori și cronicari ai fenomenului folk românesc. Între acestea se numără volumele ‘Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia și epoca folk’, ‘Timpul chitarelor’ și ‘Vocile jazzului românesc’.

‘Doru Ionescu este cel mai important martor activ și scrib al folk-ului. El a făcut, la un moment dat, un turneu internațional căutând interpreți de muzică folk pe toate continentele lumii. Unii nu mai cântau folk si lucrau în alte domenii, pentru a-și câștiga pâinea zilnică’, a precizat editorul.

Publicului i-au fost prezentate și lucrări de referință semnate de compozitorul Pascal Bentoiu, ‘unic în peisajul nostru, de neratat pentru muzicieni’, dar și volume ale maestrului Ion Piso, printre care ‘Criza Operei’, apărută inițial la Cambridge University Press și prezentă în peste 500 de biblioteci universitare din întreaga lume. La cei 98 de ani ai săi, Ion Piso continuă să scrie, cea mai recentă carte a sa fiind un jurnal care acoperă perioada 1958-2025 și care a fost publicat în acest an.

În cadrul expoziției au mai fost prezentate volumul ‘Grai și cânt – studiu cibernetic’, dedicat tehnicii vocale, ‘un abecedar pentru oricine vrea să cânte’, precum și lucrări despre influențele jazz-ului în literatura universală, semnate de Cristiana Petrescu, interpretă de jazz și autoare a mai multor cărți publicate la Editura Eikon. El a amintit și cartea ‘Fetele din jazz-ul românesc’ semnată de jurnalistul și realizatorul TV Doru Ionescu.

Editorul a adus în atenție și creația poetului și textierului Eugen Rotaru, ale cărui versuri au fost puse pe muzică de numeroși artiști ai muzicii ușoare românești în anii ’70, ’80 și ’90.

Festivalul de folk – cu capete de afiș Mircea Baniciu, Ducu Bertzi și Narcisa Suciu – are loc sâmbătă și duminică, în Piațeta Apollo, cu intrare liberă, fiind organizat de Asociația Terra Gloria și Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, cu sprijinul Primăriei Sânmartin.

Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Volei feminin: România, a patra victorie în European League

Volei feminin: România, a patra victorie în European League

Sibiu: Urs pe Valea Avrigului; a fost transmis mesaj RO-ALERT

Sibiu: Urs pe Valea Avrigului; a fost transmis mesaj RO-ALERT