Bihor: Copil filmat în timp ce este bătut de un adolescent într-un parc. Poliţia anunţă că a deschis dosar penal – FOTO, VIDEO

Imagini violente, în care se vede cum un copil este bătut cu pumnii şi picioarele, fiind lovit de către un adolescent, au fost postate pe Facebook, stârnind revolta internauţilor. Imaginile au fost surprinse într-un parc din localitatea Ştei din judeţul Bihor, iar Poliţia anunţă că a deschis dosar penal. urma vizionării filmului.

În filmul postat pe internet care are aproape zece minute se vede cum un adolescent în ţine la pământ, cu piciorul, pe un băieţel de opt-nouă ani şi îl loveşte în cap, în timp ce alţii îl încurajează să-l ovească: „Dă-i, mă, arde-l oleacă!”. 

Apoi, băieţii mai mari îi cer copilului să-l lovească pe un adolescent care are de două ori statura copilului, tinerii ironizându-l pe băiat şi spunându-i „Dă-i la faţă!”,. 
Adolescentul lovit iniţial de către copil îl bate apoi, cu pumni şi picioarele, peste cap, în trânteşte la pământ în repetate rânduri, lovindu-l în zona capului, şi îi dă cu piciorul în cutia toracică. 
 

 
 
„Ăsta-mi face numa masaj” spune adolescentul, înjurând.
În timp ce copilul este bătut, cel care filmează îl încurajează să îl lovească pe băiatul care are probabil de două ori vârsta lui: „Dă-i, mă nu mai sta, bagă-te tu în el, hai să te văd!”.
Poliţia Bihor a deschis dosar penal.
„La data de 4 aprilie a.c., în urma vizionării imaginilor surprinse în înregistrarea video, poliţiştii Poliţiei oraşului Ştei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecinţă”, au transmis oficialii Inspectoratului Judeţean Bihor.

Aproximativ 30 de morţi în urma inundaţiilor din capitala Congo – VIDEO

‘E doar economie, prostule’ – lecția americană care ne privește pe toți