Festivalul-concurs ‘D’ale porcului’, ajuns la ediția a 13-a, se va desfășura în premieră pe parcursul a trei zile, în perioada 6-8 noiembrie, în parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix, a informat marți, într-un comunicat de presă, organizatorul Nicolae Pop, președintele Asociației Culturale D’Art.
Evenimentul va avea în prim-plan preparatele tradiționale din carne de porc și va include demonstrații culinare, concursuri gastronomice, spectacole folclorice și lansarea unei cărți.
Sub titulatura ‘Toroș & Maioș Fest’, festivalul își propune să stabilească două noi recorduri mondiale: cel mai lung maioș și cea mai mare jumară. Încercările vor avea loc vineri, între orele 13:00 și 16:30, în cadrul unor demonstrații de artă culinară.
La ediția din 2018 a festivalului, organizatorii au realizat la Oradea un caltaboș lung de 208,36 metri, depășind recordul anterior de 187,2 metri, atribuit orașului spaniol Burgos.
Programul de sâmbătă va cuprinde concursuri și degustări de pălincă, toroș, cârnați, caltaboși și alte preparate specifice zonei.
Totodată, copiii vor putea participa la un atelier de făcut cârnați, organizat între orele 10:30 și 15:00. Cei mici își vor pregăti propriul cârnat, lung de aproximativ jumătate de metru, pe care îl vor putea lua acasă. Participarea se face pe baza înscrierii prealabile, în limita locurilor disponibile.
Duminică, va avea loc și lansarea volumului ‘Povești d’ale porcului. O istorioară agro-pastorală de pe la noi’, semnat de Nicolae Pop, Augustin Țărău și Melania Țărău, cu prefața lui Vasile Todinca. Cartea, apărută la Editura Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, în 2026, prezintă istoria relației dintre oameni și porci, tradiții legate de creșterea animalelor și preparate culinare precum toba, piftia, toroșul și maioșul. Lansarea este programată la ora 10:30, în prezența autorilor.
Ediția din acest an va include și o secțiune profesională, intitulată ‘Școala de gust’, destinată școlilor de bucătari. Juriul festivalului va reuni bucătari, specialiști în gastronomie, un arheolog culinar și jurnaliști.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea participa la târgul de produse tradiționale, degustări și demonstrații culinare, iar programul artistic va cuprinde recitaluri și spectacole susținute de interpreți și ansambluri folclorice din Bihor.
Festivalul este organizat de Asociația Culturală D’Art, Primăria comunei Sânmartin, Asociația pentru promovarea turismului în stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai și Asociația Comunelor din România – Filiala Bihor și numeroși sponsori.


