Pianista venezueleană Gabriela Montero, una dintre marile personalități ale muzicii clasice contemporane, a susținut duminică seara un recital, în sala Teatrului de stat din Oradea, ultimul din cele trei concerte ale Festivalului Sounds of Oradea (12 – 14 iunie).
Celebră pentru combinația rară dintre virtuozitate, intensitate emoțională și talentul extraordinar de a improviza live, artista a impresionat publicul orădean cu un repertoriu clasic, de la Scarlati și Chopin până la Granados și Liszt.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
La finalul recitalului, pianista a fost răsplătită cu aplauze îndelungate și cu repetate chemări la rampă.
”Putem sta o noapte întreagă”, a glumit artista, oferind, spre încântarea publicului, trei bisuri alcătuite din improvizații pe teme sugerate spontan de spectatori. Câteva note din ”Ciuleandra” și din melodia ”Sanie cu zurgălăi” s-au regăsit astfel într-un inedit dialog muzical cu sala.
Într-o declarație acordată AGERPRES, pianista Gabriela Montero le transmite melomanilor români să privească muzica drept un limbaj viu, capabil să spună povești și să unească oamenii.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
”Este prima dată când concertez în România, în afara capitalei. Am mai fost, în urmă cu câțiva ani, la Festivalul Enescu. Oradea este un oraș foarte frumos! Un mesaj pentru melomanii români? Aveți o tradiție atât de frumoasă, cu muzicieni minunați, începând, desigur, cu Lipatti. Dar trebuie să căutați inspirație în viață și, de asemenea, la marii artiști ai trecutului și să folosiți cu adevărat muzica pentru a purta un dialog, de a avea conversații. Acesta este sentimentul meu, ca venezuelean: că muzica ar trebui să vorbească despre ceea ce ni se întâmplă acum, nouă, ca ființe umane. Despre a spune povești, pentru că muzica ne unește”, a spus Gabriela Montero.
Referindu-se la misiunea sa, pianista mărturisește că își dorește ”să facă bine” și să aducă adevăr și emoție prin muzică, dar și să lupte pentru valorile în care crede. În opinia sa, această dimensiune umană se reflectă și în actul ei artistic.
Întrebată despre relația dintre tehnică, inspirație și libertatea artistică, pianista subliniază că acestea sunt inseparabile.
”Tehnica fără inspirație este mecanică, iar inspirația fără tehnică este limitată. Totul trebuie să funcționeze împreună pentru a-ți oferi un limbaj de expresie direct, liber și autentic”, afirmă Gabriela Montero.
Pentru dirijorul David Gimenez Carreras, recitalul susținut de Gabriela Montero a confirmat nivelul excepțional al pianistei venezuelene, pe care o consideră o artistă rară, cu un talent unic pentru improvizație.
”Cred că publicul a putut constata nivelul extraordinar al acestui artist. În lume, sunt foarte buni pianiști, foarte buni muzicieni și foarte buni artiști, dar acestea sunt niveluri diferite. Gabriela Montero este un virtuoz, cu un nivel artistic pe care foarte puțini îl pot atinge. Are un talent natural pentru improvizație, este ca și cum muzica s-ar revărsa prin ea. Mă bucur să spun că, în trecut, doar Mozart și Beethoven aveau aceeași capacitate de improvizație. În zilele noastre nu vezi așa ceva. Talentul ei este, într-adevăr, unic”, a declarat, pentru AGERPRES, David Gimenez Carreras, director artistic al festivalului.
Programul muzical al pianistei Gabriela Montero a debutat cu Sonata în do minor, K. 247 de Domenico Scarlatti, urmată de Sonata în do minor, R. 21 și Sonata în sol major, R. 45 de Antonio Soler, apoi de Sonata în sol major, K. 427 de Domenico Scarlatti.
În continuare, artista a interpretat Scherzo nr. 3 în do diez minor, op. 39 de Frederic Chopin, ciclul Valses poeticos de Enrique Granados și piesa ‘Triana’ din suita Iberia de Isaac Albeniz.
După pauză, recitalul a continuat cu ”Sevilla” din Suite espanola, op. 47 de Isaac Albeniz, Bolero, op. 19 de Frederic Chopin, miniaturile Sueno infantil și Minuet trist de Alicia de Larrocha, Canco i dansa nr. 6 de Frederic Mompou, Preludiul op. 28 nr. 15 de Frederic Chopin, ‘Andaluza’ din ciclul 12 Danzas espanolas de Enrique Granados.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Concertul s-a încheiat cu Rapsodie espagnole, S. 254 de Franz Liszt și cu trei creații personale, improvizații foarte apreciate de spectatori.
Pianistă, compozitoare și laureată a unor importante distincții internaționale, între care premiului Latin Grammy și a International Beethoven Award, Gabriela Montero ocupă astăzi un loc aparte în peisajul muzical mondial.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Este cunoscută pentru virtuozitatea sa și pentru abilitatea rară de a improviza în stil clasic pe scenă. A devenit celebră după câștigarea unor concursuri de pian încă din tinerețe și prin aparițiile sale cu mari orchestre din întreaga lume.
Sounds of Oradea Festival (SO Festival), ajuns la a cincea ediție, a adus pe scenă, în perioada 12 – 14 iunie, artiști de renume internațional și trei concerte memorabile: opereta vieneză, muzica de film creată de Ennio Morricone și recitalul de pian cu Gabriela Montero, transformând Oradea într-o veritabilă capitală culturală.
Pe scena festivalului au mai evoluat soprana croato-slovenă Martina Zadro, tenorul polonez Rafal Bartminski, flautistul Andrea Griminelli, alături de orchestra și corul Filarmonicii din Oradea, sub bagheta dirijorilor Vladimir Lungu și David Gimenez Carreras.
Festivalul este un eveniment conceput și organizat de către Visit Oradea (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune) și Primăria Municipiului Oradea, avându-l ca director artistic pe dirijorul David Gimenez Carreras.


