Stațiunea Băile Felix va găzdui, în perioada 6-8 august, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din vestul României, Festivalul Internațional Enjoy Music, ajuns la cea de a șasea ediție.
De această dată, competiția internațională se va desfășura în cadrul festivalului ”Thermal Days”, pentru a oferi trei zile de concursuri, concerte și spectacole care vor reuni artiști consacrați, tinere talente și mii de spectatori.

Foto: Visit Băile Felix
Manifestările se vor desfășura în parcarea mare de la intrarea în stațiune, iar accesul publicului va fi gratuit.
”Îmbinarea dintre competiția internațională de interpretare și concertele de anvergură transformă Enjoy Music și Thermal Days într-un eveniment unic, care promovează atât excelența artistică, cât și stațiunea Băile Felix, ca destinație de referință pentru turism, cultură și divertisment. De la cei mai mici concurenți, în vârstă de doar patru ani, până la artiști consacrați care vor urca pe scenă în fiecare seară, festivalul creează un spațiu în care talentul, emoția și pasiunea pentru muzică se întâlnesc”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul executiv al Visit Băile Felix, Camelia Drimba.
Potrivit președintelui Asociației Enjoy Music, Ovidiu Lazăr, concursul de interpretare va reuni 120 concurenți cu vârste între 4 și 30 de ani, majoritatea din România, dar și din Italia, Spania, Polonia, Macedonia de Nord și Anglia, la care se adaugă 13 creații înscrise în secțiunea ‘Creație’.
”Ne bucurăm să constatăm că festivalul nostru continuă să crească de la an la an, iar ediția din 2026 confirmă statutul său internațional. Avem în jur de zece concurenți străini care au aflat de concurs prin intermediul unor profesori, artiști sau alți colaboratori de-ai noștri. Băile Felix vor deveni un loc al întâlnirii culturilor și al promovării tinerelor talente europene”, a precizat Lazăr, pentru AGERPRES.
Concurenții vor fi evaluați de un juriu de excepție, prezidat de dirijorul Andrei Tudor, compozitor și orchestrator, alături de Monica Anghel, Luminița Anghel, Nico, precum și de invitații internaționali Nick Casciaro și Rocco Palazzo, două nume apreciate ale muzicii italiene.
După fiecare zi de concurs, atmosfera va continua în cadrul ”Thermal Days”, unde publicul va avea parte de concerte extraordinare susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului.
Pe scena festivalului vor urca Andra, Bere Gratis Simfonic, Luminița Anghel, Monica Anghel, Nico, Nick Casciaro, Serenity, Robert Szeredai, Christina Pantea, Natalia Bendre și Naty Loves Monday, într-un program care promite seri memorabile pentru turiști și bihoreni, deopotrivă.
Programul va include și spectacolul ”Innamorato di te”, un concert de muzică italiană susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea și soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Foto: Visit Băile Felix
Competiția se va încheia sâmbătă, cu Gala Laureaților ”Enjoy Music”. Câștigătorii trofeelor Junior, Teenager și Creație, precum și laureatul Marelui Trofeu al Festivalului vor urca pe scenă pentru a interpreta live.
Marele Trofeu ”Enjoy Music” este în valoare de 10.000 de lei, în timp ce Trofeul Creație valorează 5.000 de lei. Trofeele Junior și Teenager sunt recompensate cu câte 2.500 de lei. Pentru fiecare categorie din secțiunile Soliști, Creație și Grupuri se acordă, de asemenea, premii de 1.500, 1.000 și 600 de lei, precum și mențiuni de 200 de lei.

Foto: Visit Băile Felix
Evenimentul reunit este organizat de Asociația Enjoy Music, în parteneriat cu Primăria Comunei Sânmartin, Asociația pentru Promovarea Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai și Liceul Tehnologic Felix.
* Sursa fotografiei din deschidere: Festivalul Internațional Enjoy Music / Facebook.com


