in ,

Bihor: Flacoane farmaceutice pentru substanțe toxice, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Orașului Oradea

Bihor: Flacoane farmaceutice pentru substanțe toxice, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Orașului Oradea

O colecție de recipiente din sticlă în care farmaciștii păstrau substanțe cu potențial toxic și otrăvitor poate fi admirată, în această lună, la Muzeul Orașului Oradea, a transmis, într-un comunicat, instituția.

Potrivit sursei, recipientele erau folosite în prepararea medicamentelor, proces care presupunea o dozare extrem de precisă a substanțelor, pentru a evita depășirea cantităților admise. Din motive de siguranță, acestea nu erau expuse în oficina farmaceutică, ci păstrate într-un dulap special, numit separandă, încuiat și accesibil doar farmacistului.

Flacoanele sunt realizate din sticlă incoloră sau cafenie și se disting prin etichetele specifice: cartușe albe, cu chenar și inscripții roșii, respectiv cartușe negre, cu contur și text alb. Denumirile substanțelor erau înscrise în limba latină.

O parte dintre recipientele cafenii provin de la Fabrica de sticlă din Pădurea Neagră, județul Bihor.

Colecția a ajuns în patrimoniul muzeului prin donațiile inginerului Alexandru Pop, fostului muzeograf Vasile Sarca și farmacistei Carmen Bochiș.

Flacoanele pot fi văzute în perioada 3-29 noiembrie, la Secția Muzeul Orașului Oradea, în Sala cu grifoni (Piața Mihai Viteazul nr. 39-41), de marți până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00.

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal continuă astfel proiectul ‘Exponatul lunii’, realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei

Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei

Noul prefect al județului Botoșani, Dan Șlincu: Revin în această funcție cu experiența acumulată în administrația publică

Noul prefect al județului Botoșani, Dan Șlincu: Revin în această funcție cu experiența acumulată în administrația publică