in ,

Bihor: Lacul Vida de la Dobrești a fost revitalizat printr-un proiect european de peste 9 milioane de lei (GALERIE FOTO)

Bihor: Lacul Vida de la Dobrești a fost revitalizat printr-un proiect european de peste 9 milioane de lei (GALERIE FOTO)

Lacul Vida din comuna Dobrești a fost decolmatat și dublat ca suprafață, fiind revitalizat printr-un proiect european de peste 9 milioane de lei, cu beneficii pentru natură, turism și alimentarea cu apă a zonei.

Finalul lucrărilor de reconstrucție ecologică a lacului de acumulare din comuna Dobrești, cunoscut ca Lacul cu pâlnie de la Vida, a fost marcat luni printr-un eveniment oficial la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor, ai administrației locale și ai constructorului.

Investiția, finanțată din fonduri europene, a vizat decolmatarea lacului și refacerea habitatelor naturale, dar și dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic și utilitar.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


”Este un proiect european în valoare de 8 milioane de lei plus TVA, prin care s-a urmărit crearea habitatelor pentru speciile protejate de aici, în special vidră și mreană vânătă. Lacul era colmatat în proporție de 80%, iar fără aceste lucrări, în scurt timp nu ar mai fi existat lac și nu ar mai fi primit aviz de funcționare ca și lac de acumulare. Pe de o parte protejăm natura, iar pe de altă parte oferim bihorenilor și turiștilor acces la una dintre cele mai frumoase zone din județ”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, subliniind importanța proiectului atât pentru protecția mediului, cât și pentru comunitate.

În cadrul proiectului au fost realizate lucrări complexe de decolmatare, amenajare hidrotehnică și infrastructură, inclusiv un drum de aproape doi kilometri și mai multe podețe. Volumul de apă al lacului a fost astfel dublat, iar lungimea luciului de apă a crescut de la aproximativ 500 de metri la peste 1,4 kilometri, dublând practic suprafața acestuia. De asemenea, investiția contribuie la asigurarea unei rezerve importante de apă pentru localitățile din zonă.

La capătul lacului a fost construit și amenajat un camping pe o suprafață de circa două hectare, pentru aproape 200 de corturi, cu clădiri din lemn stratificat pentru dușuri, toalete, sală de conferințe, cămine de foc în aer deschis, foișoare și terase.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


”Era o mare nevoie de decolmatare a acestui lac, deoarece în urma secetelor anuale stocul de apă ar fi fost foarte mic și nu am fi putut distribui apă la cetățeni. Un alt aspect important este turismul – fără dezvoltarea acestuia, în condițiile închdierii minei, zona nu are multe alte surse de venit. De aceea îi încurajez pe localnici să valorifice produsele proprii și să contribuie la dezvoltarea zonei”, a afirmat primarul comunei Dobrești, Florin Copos.

Potrivit acestuia, în prezent, lacul asigură alimentarea cu apă pentru peste 2.000 de familii, iar capacitatea ar putea fi extinsă și către alte localități din zonă. Stația din comună de filtrare a apei, modernizată, are un potențial de peste 250.000 de metri cubi de apă/zi.

La rândul său, directorul companiei constructoare Vest Build, Daniel Forțiu, a vorbit despre dificultățile întâmpinate în execuție, cu utilaje speciale – două excavatoare amfibii, alte zece excavatoare și mai multe camioane dumper. Peste 300.000 de metri cubi de aluviuni au fost decolmatate, timp de opt luni. S-au mai construit trei podețe și gabioane pentru protecția malurilor în zona campingului.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


”Pentru mine, proiectul a fost o mare provocare. Nu am crezut că va fi atât de greu. A fost nevoie să realizăm un drum de acces de 500 de metri pentru utilaje, iar condițiile din teren au fost extrem de dificile, cu mult nămol. Două excavatoare s-au scufundat; un dumper – camion special, încărcat cu 20 metri cubi, era să se răstoarne. Fără excavatoarele amfibii nu am fi reușit să facem nimic”, a precizat Daniel Forțiu.

Președintele CJ Bihor a arătat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a zonei Pădurea Craiului – Defileul Crișului Repede, în valoare totală de 36,5 milioane de lei, care include amenajarea de campinguri, peșteri și eliminarea speciilor invazive.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


Primarul comunei a menționat că mai urmează asfaltarea drumului de pe malului lacului, zona de camping urmând să fie deschisă publicului după ce va fi stabilit administratorul de către Ministerul Mediului.

”Avem depus la ADR Nord-Vest un proiect de 4,5 milioane de euro, pentru amenajări turistice: un ponton, hidrobiciclete, bărci cu vâsle – tot ce înseamnă nemotorizat, tiroliene, diferite activități pe apă. Sperăm că vom primi finanțare pentru investiții în 2028. Mai avem două obiective în zonă: Peștera falsificatorilor de bani și Peștera Izbucul Toplița unde s-au descoperit oseminte vechi de peste 7.500 de ani, spun specialiștii”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Copos.

Cu o suprafață de peste șase hectare, străjuit de păduri și liniște, Lacul Vida este un baraj construit din anrocamente în 1967, spre folosul minelor care extrăgeau pe vremuri bauxită din zonă. Pentru evacuarea surplusului de apă, a fost prevăzut cu un deversor, sorbul de prea plin sau vâltoarea, cum îi spun localnicii, în formă de pâlnie, ca o ”fântână”, ce reprezintă curiozitatea și o atracție a locului.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Handbal feminin: CSM București – Metz Handball, în semifinalele Ligii Campionilor

Handbal feminin: CSM București – Metz Handball, în semifinalele Ligii Campionilor

Ministerul Sănătății: Prioritățile ministrului interimar Cseke Attila – investițiile, salarizarea, actele normative aflate pe circuitul de…