in ,

Bihor: Oradea devine ‘pet friendly’, având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș

Bihor: Oradea devine ‘pet friendly’, având primul regulament privind accesul animalelor de companie în oraș

Oradea devine un oraș prietenos cu animalele de companie, având elaborat primul regulament unitar privind accesul acestora în spațiile publice și în spațiile private cu acces public, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta.

Documentul, aflat în dezbatere publică timp de peste 60 de zile, a fost modificat în urma a aproximativ 25 de petiții, a peste 300 de propuneri primite online și a amendamentelor formulate de consilierii locali.

Acesta are șanse mari să fie adoptat, în condițiile în care grupul PNL deține majoritatea absolută în deliberativul local.

Primarul Florin Birta a afirmat că regulamentul urmărește stabilirea unor reguli clare de conviețuire, fără a crea privilegii sau restricții nejustificate.

‘Obiectivul acestui regulament nu este de a crea privilegii și nici de a introduce restricții inutile. Obiectivul este de a stabili reguli clare de conviețuire într-un oraș modern, așa cum este orașul nostru. Acesta reprezintă un pas firesc pentru un municipiu care își propune să fie responsabil și deschis nevoilor comunității, fără a pierde din vedere ordinea, siguranța și, cel mai important, respectul față de spațiul public’, a spus Birta.


Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES


Directorul executiv adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Adina Popa, a precizat că regulamentul este prima reglementare unitară în domeniu și introduce principiul accesului responsabil al animalelor de companie în oraș.

Potrivit acesteia, câinii vor putea fi plimbați în parcuri și pe domeniul public doar în lesă și sub controlul permanent al proprietarilor, iar în zonele special amenajate vor putea fi lăsați liberi.

Totodată, regulamentul menține interdicțiile privind accesul în locurile de joacă, în apropierea unităților de învățământ și în anumite spații verzi protejate.

Documentul introduce, de asemenea, măsuri pentru promovarea responsabilității proprietarilor, inclusiv programe de dresaj, evaluarea comportamentală voluntară și un certificat de bună purtare pentru câini, așa cum se practică și în alte țări.

‘Regulamentul nu este construit în jurul sancțiunilor, ci în jurul responsabilităților’, a subliniat Adina Popa.


Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES


Regulamentul prevede și posibilitatea ca restaurantele, hotelurile și cafenelele să se declare, în mod voluntar, unități ‘pet friendly’, precum și transformarea Adăpostului Grivei într-un centru dedicat recuperării și promovării adopției câinilor fără stăpân.

De asemenea, municipalitatea își propune extinderea infrastructurii destinate animalelor de companie, prin amenajarea de noi zone de recreere, puncte de apă și dispensere pentru pungi, precum și măsuri pentru gestionarea pisicilor fără stăpân.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Neamț: Peste 55.000 de țigarete și patru tone de alcool de contrabandă, găsite în urma unor percheziții

Neamț: Peste 55.000 de țigarete și patru tone de alcool de contrabandă, găsite în urma unor percheziții

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: Gata! Profesionalizăm şi depolitizăm companiile municipale. Pe toate. După 8 ani

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: Gata! Profesionalizăm şi depolitizăm companiile municipale. Pe toate. După 8 ani