Salonul de Carte Bookfest va fi găzduit în premieră de municipiul Oradea, în perioada 5-8 noiembrie, la Sinagoga Neologă Sion, reunind edituri importante din România, mii de titluri pentru cititori de toate vârstele și numeroși autori invitați.
Potrivit organizatorilor, accesul publicului va fi gratuit pe parcursul celor patru zile.
Prima ediție Bookfest Oradea le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi cele mai noi apariții editoriale, de la literatură și volume de interes general până la cărți pentru copii și auxiliare școlare. Organizatorii anunță că vor fi disponibile aproximativ 30.000 de volume, adresate unor categorii variate de cititori.
Programul va include întâlniri cu scriitori și personalități ale vieții culturale, discuții cu publicul și sesiuni de autografe. Printre invitații anunțați se numără Gabriel Liiceanu, Dennis Deletant, Radu Paraschivescu, Tudor Dinu, Armand Goșu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Tatiana Niculescu, Doina Ruști, Ioan F. Pop, Cristian Preda și Florin Ardelean, alături de alți autori și oameni de cultură.
La salon vor participa numeroase edituri și grupuri editoriale, între care Humanitas, ART, Corint, Litera, Niculescu, Polirom, Paralela 45, Trei, Bookzone, Bookbite, Editura Universității ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași și Editura Ratio et Revelatio.
Evenimentul se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, situată pe strada Independenței nr. 22, iar programul de vizitare va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00, de joi, 5 noiembrie, până duminică, 8 noiembrie.
Programul complet al întâlnirilor și evenimentelor va fi publicat pe site-ul oficial www.bookfest.ro.
Salonul de Carte Bookfest Oradea este organizat de Biblioteca Județeană Bihor, Visit Oradea și Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Oradea Heritage, revista de cultură Familia și revista culturală Varad.
Prima ediție Bookfest de la Oradea își propune să aducă mai aproape de public cartea, autorii și editurile, într-un eveniment dedicat lecturii și dialogului cultural.


