in ,

Bihor: Prima ediție ‘Les Films de Cannes a Oradea’ a avut succes la public, transmit organizatorii

Bihor: Prima ediție ‘Les Films de Cannes a Oradea’ a avut succes la public, transmit organizatorii

Prima ediție a festivalului ‘Les Films de Cannes a Oradea’, desfășurată în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, a atras un public numeros, interesat atât de filmele premiate, cât și de întâlnirile cu profesioniști din lumea cinematografiei și de un concert vocal-simfonic.

‘Sălile au fost pline, iar spectatorii au primit cu entuziasm selecția de filme, atmosfera fiind una excelentă pe tot parcursul evenimentului. Interesul publicului a confirmat atractivitatea cinematografiei de autor și dorința spectatorilor de a descoperi filmele pe marele ecran’, au transmis miercuri, într-un comunicat de presă, organizatorii.

Evenimentele au avut loc la Muzeul Țării Crișurilor și la Cinema Palace. Cele patru zile au oferit cinefililor din Oradea ocazia de a urmări producții apreciate la Cannes, într-un eveniment care a adus mai aproape de publicul local cinematografia contemporană.

Unul dintre momentele importante ale festivalului a fost proiecția filmului ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’, în regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2007. La eveniment a participat actrița Anamaria Marinca, interpreta rolului principal, care a discutat cu spectatorii după vizionare. Dialogul a fost moderat de managerul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Gabriel Moisa.

‘Întâlnirea a oferit publicului ocazia de a descoperi noi perspective asupra filmului și asupra experienței din spatele realizării sale’, arată comunicatul de presă.

Programul cultural a continuat cu un concert vocal-simfonic dedicat muzicii din filme celebre, găzduit de sala de conferințe a muzeului. Au evoluat Corul și Orchestra Universității din Oradea, cu Albert Costin în calitate de solist și Vladimir Agachi la pupitrul dirijoral. Programul a inclus și momente susținute de Ansamblul de flaute, coordonat de Ariadna Zenaida Mircescu, și Ansamblul de percuție, coordonat de Szekely Cristian. Pregătirea corului a fost asigurată de Carmen Rus.

La Cinema Palace, cele patru zile de festival au fost dedicate unor producții prezentate sau premiate la Cannes. Programul cinematografic al festivalului a inclus șapte filme, reunind atât producții premiate la edițiile anterioare ale Festivalului de la Cannes, cât și titluri din selecția anului 2026.

‘Prin aceste evenimente, ‘Les Films de Cannes a Oradea’ a propus mai mult decât o serie de proiecții cinematografice: o experiență culturală care a apropiat publicul de film, muzică și de oamenii din spatele acestor forme de expresie artistică’, se mai arată în comunicat.

Ediția de la Oradea a fost organizată de Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Oradea, în parteneriat cu Asociația Cinemascop, Voodoo Films, Cinema Palace, Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică, Oradea Transport Local și Asociația ‘Prietenii Muzeului Țării Crișurilor’.

Festivalul ‘Les Films de Cannes’ a fost fondat în 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul lui Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de Film de la Cannes, și este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații

Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki