Pompierii bihoreni vor beneficia de un simulator de descarcerare unic în România, achiziționat din SUA de conducerea Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU), care va permite antrenamente repetate în condiții foarte apropiate de cele reale, fără a mai fi nevoie de autoturisme scoase din uz.
Video: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES
‘Este vorba despre un simulator de descarcerare unic în România și nici în Europa nu am găsit furnizor pentru un astfel de echipament. Acesta va permite pregătirea colegilor care încadrează autospecialele de descarcerare pentru operațiuni de acces la victimă, tăieri și alte intervenții specifice’, a declarat joi, în conferință de presă, inspectorul-șef al ISU Bihor, generalul de brigadă Sorin Caba.
Echipamentul va fi folosit de Centrul de pregătire specializat care se construiește la Marghita prin proiectul strategic TERES, finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, în valoare totală de 10,9 milioane de euro.
Generalul Caba a prezentat joi, în cadrul bilanțului instituției pe șase luni, stadiul principalelor investiții logistice aflate în derulare, între care se remarcă viitorul centru de pregătire de la Marghita, noua subunitate de pompieri din Salonta și un proiect de eficiență energetică prin instalarea de panouri fotovoltaice în cinci locații ale pompierilor.

Adjunctul inspectorului-șef, locotenent-colonelul Horia Cheregi, a menționat că la Marghita se construiește un centru destinat pregătirii pompierilor din Bihor și din regiunea transfrontalieră româno-ungară. Centrul va include o clădire administrativă cu spații de cazare pentru 22 de persoane, săli de instruire, o clădire de antrenament cu două niveluri, dotată cu simulatoare pe gaz pentru recrearea unor incendii în scenarii controlate, un turn pentru exerciții de salvare de la înălțime și un poligon pentru exerciții de tip trench rescue – salvarea victimelor din medii ostile.
Atracția principală a bazei va fi însă simulatorul de descarcerare, care nu va putea fi transportat însă și în alte unități ale pompierilor din județ, dar are avantajul major este că poate fi utilizat de nenumărate ori, reducând semnificativ costurile de pregătire.

‘Până acum această pregătire necesita mașini efectiv. Dacă trebuia să facem o serie de exerciții, aveam nevoie de trei, patru sau cinci autoturisme care, odată tăiate, nu mai puteau fi refolosite. Acest simulator va permite repetitiv operațiuni de tăiere, depărtare și deblocare a victimei într-un mod simplu și cu costuri minime’, a precizat Horia Cheregi.
În prezent, lucrările la centrul de pregătire sunt executate în proporție de aproximativ 15%, fiind aproape finalizată infrastructura și turnarea fundațiilor pentru cele două clădiri.
Proiectul are termen de implementare până în decembrie 2027, iar clădirile ar urma să fie finalizate la începutul anului 2027. Ulterior vor începe programele de instruire, care prevăd organizarea a zece serii de cursanți, fiecare formată din 12 pompieri – opt din România și patru din Ungaria.
Valoarea totală a proiectului transfrontalier TERES este de 10,9 milioane de euro, 7 milioane fonduri europene, din care investițiile realizate în județul Bihor însumează aproximativ 5 milioane de euro.
Un alt proiect major aflat în derulare este construirea noii subunități de pompieri din Salonta, finanțată prin acordul de împrumut dintre România și Banca Mondială. Viitoarea clădire va cuprinde spații administrative, săli de pregătire, camere de cazare, vestiare, garaje și un turn de comunicații destinat îmbunătățirii transmisiilor de date. Lucrările au ajuns la aproximativ 30%, iar finalizarea construcției este estimată pentru februarie 2027.

ISU Bihor implementează și un proiect finanțat prin Fondul de Modernizare al Ministerului Energiei, în valoare de 1,178 milioane de lei, care prevede montarea de panouri fotovoltaice la Detașamentul 1 Oradea, stațiile de pompieri Aleșd, Ștei și Valea lui Mihai, precum și la Garda de Intervenție Tinca.
‘Panourile vor asigura în totalitate consumul subunităților’, a precizat Horia Cheregi, adăugând că lucrările au început și ar urma să fie finalizate pînă la mijlocul lunii august a acestui an.
El a mai arătat că, pe viitor, ISU Bihor intenționează să acceseze noi finanțări pentru sisteme de stocare a energiei (baterii) și pentru achiziția unor autoturisme electrice de serviciu, împreună cu stațiile de încărcare aferente, destinate activităților logistice și de prevenire.


