La 101 ani de la nașterea sopranei Virginia Zeani, una dintre marile voci ale operei mondiale, site-ul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea readuce în atenție povestea unei prietenii aparte, cea dintre marea artistă și episcopul Virgil Bercea, o legătură construită în timp, în jurul credinței și al dragostei față de locurile natale.
Nașterea sopranei Virginia Zeani, la 21 octombrie 1925, la Solovăstru, în județul Mureș, cu doar patru zile înainte de Ziua Mondială a Operei, sărbătorită pe 25 octombrie, este o coincidență cu o simbolistică aparte. Această apropiere de calendar devine un prilej de a celebra o voce care a dus numele României pe marile scene ale lumii.

Foto: www.egco.ro
Dincolo de cariera impresionantă, artista a păstrat o legătură puternică cu țara natală, cu credința și cu oamenii apropiați sufletului său.
Povestea prieteniei cu Virgil Bercea, și el născut în același județ, a început în 1973, când acesta, pe atunci un adolescent de 14 ani, a văzut o fotografie cu autograf a sopranei, oferită unchiului său, cardinalul Alexandru Todea. Aproape patru decenii mai târziu, în 2010, episcopul a reușit să obțină numărul de telefon al artistei, iar în 2011 cei doi s-au întâlnit.

Foto: www.egco.ro
Relația lor a depășit treptat cadrul unei simple admirații, devenind o apropiere sufletească asemănătoare celei dintre mamă și fiu. Pentru Virginia Zeani, credința greco-catolică și identitatea românească au rămas repere importante. Virgil Bercea a celebrat în repetate rânduri Sfânta Liturghie la locuința sopranei din Florida, în Statele Unite, momente în care Virginia Zeani își înălța glasul în rugăciune.

Foto: (c) Eugenia PAŞCA / AGERPRES FOTO
Episcopul a contribuit și la păstrarea moștenirii sale culturale, sprijinind publicarea volumului autobiografic ”Canta che ti passa”, realizat în dialog cu Sever Voinescu, și organizarea lansărilor în mai multe orașe din România.

Foto: www.egco.ro
Titlul cărții, care se traduce prin ”Cântă și-ți va trece (supărarea)”, exprimă puterea muzicii de a alina sufletul. Volumul dezvăluie nu doar o carieră excepțională, ci și omul din spatele succesului, cu experiențele, încercările și valorile care i-au însoțit viața.

Foto: www.egco.ro
În martie 2023, în cadrul unei audiențe la Vatican, episcopul i-a oferit și Papei Francisc un album dedicat Virginiei Zeani, ca semn de prețuire pentru moștenirea artistică și umană a marii soprane.
Virginia Zeani s-a stins din viață în aceeași lună, la 97 de ani, dar și-a dorit să fie înmormântată în pământul Transilvaniei, la Solovăstru, satul în care s-a născut, alături de părinții săi.
Înainte de întoarcerea definitivă acasă, sicriul său a fost depus la Catedrala Greco-Catolică ”Sfântul Nicolae” din Oradea, unde, la 25 aprilie 2023, a fost oficiat un parastas. Virgil Bercea i-a fost alături și în acest ultim moment al drumului său românesc.

Foto: www.egco.ro
”La 101 ani de la nașterea sa, Episcopia Greco-Catolică de Oradea aduce un omagiu acestei personalități extraordinare, păstrând vie amintirea unei femei care a unit, prin viața sa, frumusețea artei cu profunzimea credinței. Virginia Zeani a aparținut lumii prin vocea sa, României prin rădăcinile sale și Bisericii prin credința pe care a păstrat-o până la sfârșit. A plecat dintr-un mic sat transilvănean, a cucerit lumea și s-a întors acasă pentru odihna veșnică. Iar vocea ei, care a emoționat milioane de suflete, rămâne o mărturie că frumusețea adevărată nu se stinge odată cu trecerea timpului”, a transmis, în mesajul său, Episcopia greco-catolică de Oradea.


