Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conflicte armate, informează Xinhua.
Cel mai recent raport privind situația epidemiologică, publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din RDC, arată că, până la 28 octombrie, în această țară au fost înregistrate 10.274 de cazuri confirmate de Ebola, dintre care 4.992 de decese, ceea ce corespunde unei rate a mortalității de 48,6%. Epidemia a afectat 67 de zone sanitare din opt dintre cele 26 de provincii din RDC.
Între timp, Africa CDC a adus un omagiu, pe rețeaua de socializare X, medicului Marie-France Shogogo, care a murit din cauza virusului Ebola în localitatea Beni, din provincia Kivu de Nord. Africa CDC a făcut apel la o mai bună protecție pentru personalul medical aflat în prima linie.
‘Trebuie să-i protejăm pe cei care ne protejează’, a transmis această agenție continentală pentru sănătate.
Potrivit unor surse sanitare locale, trei medici au murit din cauza Ebola în mai puțin de 72 de ore într-un centru de tratament din Beni, fapt ce subliniază riscurile la care este expus personalul medical care luptă împotriva acestei epidemii.
Autoritățile din zona sanitară Beni au raportat, în total, 661 de cazuri, dintre care 443 de decese, ceea ce reprezintă o rată a mortalității de 67%, potrivit raportului publicat de INSP.
La nivelul întregii provincii Kivu de Nord, au fost înregistrate 2.391 de cazuri confirmate și 1.341 de decese. Raportul a evidențiat, de asemenea, presiunea tot mai mare asupra sistemului sanitar din această provincie: centrele de tratament pentru Ebola funcționează la 86,3% din capacitate, iar doar 82,2% dintre persoanele care au intrat în contact cu bolnavii sunt monitorizate – un procent situat mult sub obiectivul de 95%.
Epidemia actuală, declarată pe 15 mai și cauzată de tulpina Bundibugyo a virusului Ebola, a devenit a doua ca amploare dintre toate epidemiile de Ebola înregistrate vreodată la nivel mondial.


