in ,

Bill Maher, laureat al Premiului „Mark Twain” – Schimbarea nereuşită a numelui Kennedy Center de către Trump a dat naştere glumelor

Bill Maher, laureat al Premiului „Mark Twain” – Schimbarea nereuşită a numelui Kennedy Center de către Trump a dat naştere glumelor

În faţa Centrului John F. Kennedy pentru Arte Scenice, o prelată uriaşă a rămas la locul ei pentru a ascunde umilinţa lui Donald Trump. Oaspeţii care au intrat duminică seara în complexul naţional de artă nu au putut vedea porţiunea faţadei de marmură de pe care numele lui Trump a fost recent şters, în conformitate cu o hotărâre judecătorească.

La ceremonia de decernare a Premiului „Mark Twain” pentru umor american nu a mai existat niciun loc unde să se poată ascunde, întrucât artiştii au lansat poante pe seama unui preşedinte al SUA a cărui putere pare să fie în declin, cel puţin în această parte a Washingtonului.

Actorul Woody Harrelson a făcut o laudatio lui Bill Maher: „În sfârşit, un premiu pentru dragul meu prieten – în mod ironic, chiar la Trump Kennedy Center. Nu, bine, am rezolvat problema asta”.

Publicul a izbucnit în aplauze. Apoi, făcând aparent referire la schela acoperită cu prelată, Harrelson a adăugat: „Nu că aţi putea să observaţi”.

Anul trecut, Trump a preluat controlul asupra Centrului Kennedy, numindu-se în funcţia de preşedinte al acestuia. Consiliul de administraţie, ales de el însuşi, a votat schimbarea denumirii în „Trump Kennedy Center” şi inscripţionarea numelui său pe faţada clădirii. Însă luna trecută, un judecător a decis că adăugarea numelui lui Trump pe clădire era ilegală şi a dispus îndepărtarea celor 18 litere.

Duminică, pe fundalul de pe covorul roşu, unde oaspeţii îşi făceau pozele, apărea numele „Kennedy Center” fără numele lui Trump, însă pe perete au rămas expuse fotografiile înrămate ale preşedintelui, ale primei doamne, Melania Trump, ale vicepreşedintelui JD Vance şi ale celei de-a doua doamne, Usha Vance.

Saga juridică legată de clădire a devenit imediat subiect de glume la gala respectivă. Fostul prezentator de emisiuni de noapte Jay Leno a declarat pe covorul roşu: „Mi se pare amuzant. Nu e război, nu e antisemitism, nu e rasism – e vanitate. E atât de ridicol, parcă am fi la liceu, dar cu bani. Să acoperi numele acum – hilar! E ca la liceu. «O să le arăt eu, o să acopăr numele!»”.

În timpul ceremoniei, la care Trump nu a participat, comedianta Whitney Cummings a glumit: „Mă bucur că l-am sărbătorit cu toţii pe Bill în seara aceasta, chiar dacă Trump este acum preşedintele consiliului de administraţie al acestei săli. De fapt, el are multă putere aici şi are un cuvânt de spus în privinţa producţiilor care se pun în scenă, aşa că bucuraţi-vă de cele trei luni de reprezentaţii ale piesei «White Hamilton» din această toamnă”.

„Hamilton”, un musical scris şi compus de Lin-Manuel Miranda, a distribuit actori de culoare în rolurile părinţilor fondatori ai Statelor Unite. Producătorii săi au anulat seria de spectacole programată pentru acest an la Kennedy Center, ca reacţie directă la preluarea puterii de către Trump, şi vor organiza în schimb spectacole la Teatrul Naţional al oraşului.

Cummings a adăugat cu subînţeles: „Asta e chestia cu comedia: noi nu ne temem. Încercăm să nu ne temem de cei care intimidează”.

Matt Friend, unul dintre cei mai cunoscuţi imitatori ai preşedintelui, a urcat pe scenă şi, imitând vocea lui Trump, a glumit spunând că el însuşi ar fi cel care ar trebui să primească premiul. „Am avut una dintre cele mai de succes cariere în comedie din toate timpurile”, a spus el. „Eu stârnesc mult mai multe râsete decât tipul ăsta!”.

Friend a făcut, de asemenea, glume pe seama recentei cine de la Casa Albă la care Maher a participat alături de Trump, care a semnat o listă cu insultele pe care i le adresase lui Maher. Comediantul a negat ulterior că ar fi făcut vreo „înţelegere” sau că şi-ar fi compromis valorile. El i-a spus imitatorului lui Trump: „Scopul acelei cine a fost întotdeauna ca cele două părţi să discute între ele, în loc să ţipe una la cealaltă”.

Maher, în vârstă de 70 de ani, se mândreşte cu imaginea sa de ateu necăsătorit şi nonconformist, care sfidează gândirea de grup şi îi atacă atât pe Trump, cât şi pe stânga „woke”. Ceremonia a scos în evidenţă rolul său de „ofensator al tuturor în mod egal” în emisiuni precum „Politically Incorrect” şi „Real Time with Bill Maher”, unde l-a pus la zid pe Vance săptămâna trecută.

Printre cei care l-au omagiat pe Maher s-au numărat femeia de afaceri Arianna Huffington, personalitatea TV Stephen A. Smith şi comediantul Louis CK, care, în 2017, a recunoscut acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse de mai multe femei, inclusiv de colege comediante.

Maher a făcut o retrospectivă a carierei sale de 33 de ani în televiziune, exprimându-şi mândria faţă de refuzul său de a-şi menaja telespectatorii sau de a ceda în faţa cerinţelor partizane. „Oamenii spun că vor sinceritate. Nu-i adevărat. Vor să trăiască într-o bulă”, le-a spus Maher spectatorilor, lăudându-şi propriul public fidel ca fiind un grup unic care „nu cere să fie menajat”.

El a adăugat: „Nu mă întreb ce va plăcea publicului. Mă întreb ce este adevărat, iar ei sunt de acord cu asta”.

Ceremonia a adunat un amestec neobişnuit de democraţi şi republicani, oficiali ai administraţiei Trump şi membri ai publicului din Washingtonul liberal. Printre cei prezenţi s-a numărat şi congresmanul democrat Ro Khanna din California, care a apărut în emisiunea lui Maher de la HBO.

Mehmet Oz, personalitate TV şi administrator al Centrelor pentru Servicii Medicare şi Medicaid, a declarat: „Este important pentru America să aibă umorişti care să poată face glume la adresa ambelor tabere. Mă îngrijorează faptul că o mare parte din umorul din emisiunile de noapte este întotdeauna îndreptat către o singură tabără şi, prin urmare, dacă ştii poanta înainte ca umoristul să o spună, nu mai este atât de amuzantă. Dacă poanta este întotdeauna Donald Trump, ei bine, vă rog, daţi-mi şi altceva”.

Premiul „Mark Twain” a fost instituit în 1998. Maher se alătură unei liste de laureaţi din care fac parte Richard Pryor, Whoopi Goldberg, Steve Martin, Eddie Murphy, Dave Chappelle, Jon Stewart şi Conan O’Brien. Ceremonia va fi difuzată de Netflix pe 21 iulie.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

BACALAUREAT 2026 – Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată iniţial marţi, amânată pentru miercuri din cauza caniculei

BACALAUREAT 2026 – Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată iniţial marţi, amânată pentru miercuri din cauza caniculei

Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur la Wimbledon

Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur la Wimbledon