in ,

Bistrița-Năsăud: Cel mai vârstnic pensionar din județ are 101 ani; cel mai tânăr, 48

Bistrița-Năsăud: Cel mai vârstnic pensionar din județ are 101 ani; cel mai tânăr, 48

Cel mai vârstnic dintre cei peste 64.000 de pensionari din județul Bistrița-Năsăud are 101 ani, în timp ce cel mai tânăr pensionar a împlinit 48 de ani, potrivit datelor comunicate, luni, de Casa Județeană de Pensii (CJP).

Decanul de vârstă este o femeie, iar cel mai tânăr pensionar, un bărbat, ambii beneficiind de pensii pentru limită de vârstă, a precizat instituția, pentru AGERPRES.

Dintre cei 64.244 de pensionari din județ, 36.028 sunt femei, iar aproape 27% din total (17.238 de persoane) primesc pensia minimă socială, de 1.281 de lei, se arată în informațiile publicate pe pagina de socializare a CJP.

Cele mai multe pensii sunt de stat – 62.920 de beneficiari, urmate de pensiile de agricultori – 1.255 și de pensiile pentru veterani – 69.

Ca tip de pensie, marea majoritate sunt pentru limită de vârstă (46.814), la care se adaugă 6.512 pensii de invaliditate, 14 pensii anticipate și 644 anticipate parțial.

CJP Bistrița-Năsăud gestionează, de asemenea, și 1.863 de dosare de pensie ale unor persoane cu domiciliul în străinătate, ceea ce ridică totalul dosarelor la peste 66.000.

”Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud gestionează un număr de peste 66.000 dosare pensie pentru 64.244 beneficiari (femei – 36.028, bărbați – 28.216). În anul 2026, până la această dată, din cele peste 30.400 cereri/solicitări înregistrate la nivelul instituției, 2.030 au fost cereri înscriere la pensie, 2.145 cereri ce modificare/revizuire dosare pensie, 1.472 cereri ajutor deces. Colectivul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud lucrează permanent pentru a oferi servicii de calitate, bazate pe profesionalism, responsabilitate, transparență și respect față de cetățeni”, a transmis instituția, pe Facebook.

Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat din județ a fost, în primul trimestru din acest an, de 2.380 de lei, cu 15,6% mai mică decât media națională.

Totodată, la finalul lunii aprilie, numărul salariaților din județ era mai mare cu circa 11.000 de persoane față de numărul pensionarilor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Neamț: Ecouri la închiderea celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional ”Vacanțe Muzicale” la Piatra-Neamț

Neamț: Ecouri la închiderea celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional ”Vacanțe Muzicale” la Piatra-Neamț

Arad: Toate locurile de cazare din Moneasa, rezervate pentru perioada Paradei Clătitelor

Arad: Toate locurile de cazare din Moneasa, rezervate pentru perioada Paradei Clătitelor