Cei 65 de artiști ai orchestrei New Hope, avându-l ca dirijor pe Octavian Lup, susțin, vineri seara, un concert inedit pe un ponton plutitor amplasat pe lacul de acumulare Colibița din județul Bistrița-Năsăud.
Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației ‘Garantat Colibița’ și susținut de mediul de afaceri și de autoritățile locale, este menit să le ofere turiștilor și localnicilor o experiență inedită și, în același timp, să promoveze această zonă de la poalele Munților Călimani.
‘Suntem în program, suntem foarte bine. Conform dispoziției de la ABA Someș-Tisa, pontonul îl montăm doar înainte cu o oră și îl demontăm după o oră. Va fi dus pe lac, aproape de mal. (…) Până la urmă, este vorba despre județ, despre o chestie care vrea să fie faină, bună pentru județ și poate, cine știe, aduce și repetitivitate’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, reprezentantul asociației, Răzvan Cerceja.
La rândul său, dirijorul și violoncelistul Octavian Lup a transmis, zilele trecute, un mesaj pe pagina de socializarea a orchestrei New Hope, în care a vorbit despre surprizele muzicale cu care sunt așteptați spectatorii.
‘Pe data de 21 august, Orchestra New Hope, pe care o dirijez, va fi amplasată în mijlocul apei. Vom cânta pe un ponton plutitor muzica lui Ravel, muzica lui George Enescu și multe alte surprize. Așadar, vă așteptăm să ne bucurăm de ceva absolut splendid. Mi-e greu să cred că a mai făcut cineva așa ceva, dar, pentru că v-am obișnuit deja cu evenimente inedite, credem că acest eveniment va fi unul dintre ele’, a spus artistul, în mesajul său video.
Pontonul plutitor, cu o suprafață de peste 130 de metri pătrați, va fi vizibil din zona mai multor hoteluri, pensiuni și restaurante, iar oamenii vor putea urmări spectacolul fie de pe terase, fie pe iarbă sau chiar din barcă.

Sursa: Garantat Colibița / Facebook
Organizatorii au transmis, cu acest prilej, un set de reguli pentru cei care vor veni, vineri seara, la Colibița, pentru concertul ‘Rapsodie pe lac’.
‘Cei care vin cu ambarcațiuni sunt rugați să navigheze cu viteză redusă în apropierea zonei de concert și a celorlalte ambarcațiuni. Păstrați o distanță de siguranță față de scena amplasată pe lac și respectați indicațiile organizatorilor și ale autorităților. Nu blocați căile de acces, pontoanele sau culoarele necesare intervenției. Vestele de salvare și regulile de siguranță pe apă trebuie respectate. După instalare, vă rugăm să evitați deplasările inutile cu ambarcațiunile pe durata concertului. Vă rugăm să păstrăm liniștea în timpul momentelor muzicale – lăsăm Orchestra New Hope să fie cea care se aude peste lac’, au transmis cei de la ‘Garantat Colibița’, pe Facebook.
Accesul publicului la acest eveniment este gratuit.
Lacul de acumulare Colibița, aflat la poalele Munților Călimani, la o altitudine de aproximativ 900 de metri, a devenit, în ultimii ani, cea mai mare atracție turistică din județul Bistrița-Năsăud, iar localitatea cu același nume a primit, în anul 2017, statut de stațiune de interes local.
***
Creată în 2018 la inițiativa violoncelistului Octavian Lup, orchestra New Hope a devenit un ansamblu sonor în peisajul muzical atât prin calitatea membrilor săi, cât mai ales prin natura proiectelor desfășurate.
Pasiunea pentru muzică și iubirea pentru semeni este forța care definește personalitatea fiecărui muzician al orchestrei New Hope. Tinerii ce alcătuiesc orchestra sunt membri în cele mai importante filarmonici din țară și au un singur țel: prin actul interpretativ să pătrundă în conștiința sufletului uman, lăsând acolo speranța. Cu un repertoriu bogat, de la Vivaldi, la Mozart, Astor Piazola sau Bach, Orchestra New Hope reușește de fiecare dată să transmită publicului emoție prin muzica interpretată.
Orchestra New Hope a organizat în timpul pandemiei 8 concerte în spitalele din România, alături de artiști de renume precum Paula Seling sau Alexandru Tomescu.


