Patru persoane au scăpat cu răni care nu le pun viaţa în pericol după ce au fost implicate într-un accident rutier produs în judeţul Bistriţa-Năsăud. Autovehiculul în care cei patru se aflau a derapat şi s-a răsturnat, rămânând pe plafon, proptit în trunchiul unui copac.
Accidentul a avut loc duminică după amiază, localitatea Sângeorz-Băi, în zona cunoscută localnicilor sub denumirea Cormăiţa, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers iar maşina s-a răsturnat în afara şoselei.
„Salvatorii au găsit la locul solicitării patru victime, cu vârste cuprinse între 28 şi 59 de ani. Toate victimele prezintă traumatisme care nu le pun viaţa în pericol şi sunt transportate la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la ISU, un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sângeorz-Băi.