Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud.
‘CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre instituția noastră și SCJU Bistrița, prin Ordinul CNAS nr. 1.649/2026, publicat în Monitorul Oficial nr.882/ 21.10.2026, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost inclus oficial pe lista unităților care derulează Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare. Acest lucru înseamnă că pacientele care au trecut prin momente dificile din cauza afecțiunilor oncologice pot beneficia acum de reconstrucție mamară gratuit, direct la noi în județ, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate’, se arată în mesajul publicat pe pagina de socializare a CJAS.
De acest program, pot beneficia, în medie, patru-cinci paciente pe lună, a precizat instituția.
Sunt eligibile pacientele care au fost diagnosticate și au suferit intervenții chirurgicale pentru afecțiuni oncologice ale sânului și primesc indicație medicală din partea medicului specialist pentru procedura de reconstrucție mamară prin endoprotezare.
Subprogramul va demara începând cu luna ianuarie 2027, mai arată sursa citată.
SCJU Bistrița este în dotat, în prezent, cu doi roboți chirurgicali Da Vinci, inclusiv un sistem Da Vinci 5, de ultimă generație.


