Bitcoin a urcat peste 93.000 de dolari pentru prima dată, în timp ce investitorii analizează câştigurile postelectorale şi datele despre inflaţia din SUA

Bitcoin a depăşit miercuri pragul de 93.000 de dolari, pentru prima dată, continuând trendul de creştere post-electoral din SUA, în timp ce investitorii analizau noile date, despre inflaţia americană din octombrie, transmite CNBC.

Moneda digitală a crescut cu peste 3%, ajungând la 92.612,27 dolari, iar la un moment dat a atins un maxim istoric de 93.469,08 dolari.

Indicele preţurilor de consum din SUA arată o creştere de 0,2% în octombrie, ceea ce a dus rata anuală a inflaţiei la 2,6%, conform aşteptărilor economiştilor.

Bitcoin este considerat de mulţi investitori un instrument de protecţie împotriva riscului de inflaţie, având în vedere politicile fiscale care ar putea favoriza creşterea preţurilor.

Şi alte criptomonede au beneficiat de acest impuls. Ether şi Solana au crescut fiecare cu aproximativ 1%, iar Dogecoin a adăugat 3% datorită implicării CEO-ului Tesla, Elon Musk, în campania preşedintelui ales Donald Trump şi rolului pe care acesta îl va avea în noua administraţie, anunţat marţi seară.

 

VIDEO Se scrie istorie la Casa Albă: Statele Unite dau primul semnal major la nivel mondial, după victoria lui Donald Trump

Monitorizare a concentraţiilor de gaz în Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ