Blackstone intenţionează să investească 500 de miliarde de dolari în Europa în următorul deceniu

“Vedem asta ca o mare oportunitate pentru noi. Cei de aici încep să îşi schimbe abordare, ceea ce credem că va conduce la ritmuri de creştere mai mari”, a declarat directorul general de la Blackstone, Steve Schwarzman, într-un interviu acordat marţi pentru Bloomberg Television.

În ultima vreme a avut o îmbunătăţire a optimismului investitorilor cu privire la Europa, după ce guvernele din regiune au anunţat că vor creşte cheltuielile militare şi vor relansa piaţa de capital, potrivit Agerpres.

Comentariile lui Schwarzman, care au fost făcute la aniversare a 25 de ani de la debutul activităţilor Blackstone la Londra, sunt ultimul semnal al atractivităţii Europei în rândul firmelor de investiţii. La o conferinţă care a avut loc săptămâna trecută la Berlin, directori de la mari fonduri, precum BC Partners, Permira şi Brookfield Asset Management, au vorbit de atractivitatea Europei ca destinaţie de investiţii într-un moment de intensificare a riscurilor cu privire la economia mondială.

În prezent, Blackstone este cel mai mare manager de active din lume, cu peste 1.000 de miliarde de dolari sub administrare şi birouri în 27 de ţări din întreaga lume. Blackstone şi-a deschis biroul din Londra în anul 2000, birou care are acum 650 de angajaţi, şi a investit aproximativ 100 de miliarde de dolari în Marea Britanie.

Pe lângă Europa, Blackstone se uită şi spre Orientul Mijlociu ca destinaţie de investiţii şi nu ca doar o regiune de unde a strâns mari sume de bani. Chiar dacă, tradiţional, Orientul Mijlociu a fost dominat de afacerile şi capitalul loc, creşterea rapidă a unor oraşe precum Riad sau Dubai, care au devenit hub-uri internaţional fac din regiune o oportunitate atractivă, a spus Steve Schwarzman.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Pușcașii marini trimiși de Administrația Trump au ajuns în Los Angeles

Suntem pe muchie de cuțit! Mircea Coșea, avertisment dur: ‘Dacă va mai fi o creștere importantă la facturi urmează blocaj total. Va fi o situație și mai gravă’