in ,

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie

Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema ‘Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere’.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Centrale, transmis luni AGERPRES, bancnota are dimensiuni identice cu cele ale bancnotei de circulație cu valoarea nominală de 100 de lei, este de culoare predominant albastră, fiind imprimată în tehnică mixtă – ofset și în relief, pe suport de polimer. De asemenea, conține o fereastră transparentă complexă, pe verticală, cu portret multiton și OVMI (Spark),

Totodată, pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura lui Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv ‘Eugeniu Carada 1836-1910’; în zona centrală se află o imagine a Sălii Ghișeelor din Palatul Vechi al Băncii Naționale a României peste care este suprapus un detaliu al sălii reprezentând o acvilă, iar în spatele acesteia un scut ornamentat cu sigla BNR. Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale ‘Banca Națională a României’ și medalionul cu sigla BNR.

Valoarea nominală a bancnotei este înscrisă de patru ori, respectiv în stânga jos pe orizontală, în cifre ‘100’; în partea centrală jos, pe orizontală, în litere, ‘Lei Una Sută”, în dreapta jos pe verticală, în litere ‘Una Sută Lei” și în dreapta sus pe verticală, în cifre ‘100’. În același timp, semnăturile guvernatorului și ale casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere.

‘Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 de lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere sunt introduse în pliante de prezentare a emisiunii, al căror text este redactat în limbile română, engleză și franceză. Fiecare coală specială formată din 4 bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere este însoțită de un certificat de autenticitate. Ambele sunt introduse într-un plic personalizat. Bancnotele aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României – 190 de ani de la naștere au putere circulatorie pe teritoriul României’, se arată în comunicat.

Tirajul aprobat pentru această emisiune numismatică este de 16.000 de bancnote aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, și 1.000 de coli speciale formate fiecare din patru bancnote aniversare pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei.

Prețul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei este de 240 de lei, inclusiv TVA și pliantul de prezentare, iar pentru coala specială formată din patru bancnote aniversare pentru colecționare este de 840 de lei, inclusiv TVA și certificatul de autenticitate.

Lansarea în circuitul numismatic a noilor bancnote pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR, în timp ce vânzarea acestora va demara din 15 septembrie 2026.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)

Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)

Aproximativ 170.000 de turiști, blocați în Indonezia după erupția vulcanului Anak Krakatau

Aproximativ 170.000 de turiști, blocați în Indonezia după erupția vulcanului Anak Krakatau