Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat acordarea unui împrumut de 800 milioane de euro pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă, conform unui comunicat al Nuclearelectrica.
În conformitate cu prevederile legale aplicabile, Nuclearelectrica va supune aprobării acționarilor săi, într-o AGA viitoare, contractarea, de către societate, în calitate de împrumutat, a împrumutului de 800 milioane de euro aprobat de BEI.
Strategia de finanțare a proiectului are în vedere utilizarea unui mix între capitalul propriu al SNN și împrumuturi/garanții obținute din partea unor instituții financiare internaționale, agenții de credit export (ECA) și bănci comerciale. Finanțarea proiectului din surse atrase se realizează în două etape, corelate cu graficul de implementare a proiectului. Astfel, pentru etapa preliminară a proiectului au fost asigurate sursele de finanțare, prin semnarea, în 24 septembrie 2025, a unui contract de împrumut în valoare de 540 milioane de euro, cu un sindicat de bănci condus de JP Morgan SE, în calitate de aranjor financiar.
Nuclearelectrica a înregistrat o creștere a profitului net de 40,4% la finalul exercițiului financiar 2025, comparativ cu exercițiul financiar 2024, și o creștere a profitului net de 72% în primul trimestru al anului 2026, comparativ cu perioada similară anterioară.
Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă se află în prezent, conform strategiei de dezvoltare aprobate de acționari, în cea de-a doua fază de dezvoltare, activitățile aferente acestei faze incluzând obținerea autorizațiilor necesare, contractarea serviciilor de inginerie și construcție, achiziționarea materialelor și echipamentelor, dar și asigurarea finanțării necesare finalizării proiectului. Lucrările civile de construcție ale Proiectului de Retehnologizare a Unității 1 au început în anul 2025, continuând în anul 2026.
‘Implicarea instituțiilor bancare internaționale de renume în asigurarea finanțării externe a Proiectului Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă reprezintă un pas istoric pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile, totodată atestând elaborarea unui proiect robust, gestionat corect din punct de vedere tehnic, operațional și financiar și, simultan, atestă un proiect strategic pentru România, pentru următorii 30 de ani, în linie cu necesitățile energetice și politicile europene, inclusiv accentul pe extinderea sau dezvoltarea capacităților nucleare. Conform rigorilor industriei nucleare, organizarea și desfășurarea tuturor lucrărilor specifice Proiectului de Retehnologizare a Unității 1 se realizează cu respectarea celor mai înalte standarde și practici din industrie. Unitatea 1 retehnologizată înseamnă încă 9% pe an din energia curată, sigură și stabilă a României pentru perioada 2030-2060’, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica, citat în comunicat.
Ultima fază de dezvoltare a proiectului, cea de-a treia, se va desfășura în perioada 2027-2030 și implică oprirea Unității 1 pentru realizarea lucrărilor majore de retehnologizare, cu accent pe retubarea reactorului. Acest proces va continua cu testele tehnologice și finalizarea proiectului prin recepție și dezafectarea facilităților temporare, pregătind Unitatea 1 pentru reluarea operațiunilor în condiții optimizate, în anul 2030.
Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost pusă în funcțiune în anul 1996, iar până în prezent exploatarea sa a dus la evitarea a 145 de milioane de tone de CO2 în atmosferă și a livrat în siguranță peste 150 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%, unitatea fiind, în baza factorului de capacitate, între primele trei reactoare nucleare la nivel global.
‘Grupul BEI finanțează proiecte importante pentru securitatea și autonomia Europei, aducând energie accesibilă gospodăriilor și companiilor. Suntem pe cale să înregistrăm un nou an de succes, cu investiții record în rețele și capacitate de interconexiune, precum și proiecte emblematice în tehnologii cheie pentru tranziția către o energie curată’, a declarat președinta Grupului BEI, Nadia Calvio.
Sprijinul Grupului BEI pentru proiectele energetice promovează electrificarea economiei europene, făcând-o mai rezilientă, mai incluzivă și mai durabilă.
Dincolo de domeniul energetic, Consiliul BEI susține finanțarea pentru noi trenuri în Austria, modernizarea spitalelor din Republica Cehă, facilități culturale și sportive suplimentare în Suedia și îmbunătățiri ale grădinițelor și școlilor din Lituania. De asemenea, a aprobat proiecte care consolidează competitivitatea întreprinderilor din Danemarca, Italia, Țările de Jos și Spania.
Consiliul BEI a convenit asupra dublării la 6 miliarde euro a unui program de creditare paneuropeană pentru securitizare, iar Consiliul FEI a aprobat o serie de tranzacții de securitizare și garantare, sprijinind uniunea europeană a economiilor și investițiilor. Prin extinderea capacității băncilor de a finanța noi investiții, aceste operațiuni vor susține proiectele de investiții ecologice și de inovare, vor stimula competitivitatea și vor accelera tranziția Europei către o energie curată.
Grupul BEI a aprobat finanțarea pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei ucrainene de-a lungul drumurilor care fac parte din rețeaua transeuropeană de transport a UE, TEN-T, ceea ce va îmbunătăți conectivitatea cu statele membre și cu Republica Moldova. Proiectul include terminale, echipamente vamale și sisteme digitale.
Cea mai recentă finanțare se extinde și la întreprinderile din Ucraina, subliniind angajamentul Grupului BEI de a sprijini redresarea economică și reziliența țării.
Grupul BEI a aprobat finanțarea și pentru alte investiții strategice din țările partenere ale UE: energia eoliană în Egipt, energia solară și rețelele electrice din Tunisia și agricultura durabilă în Moldova.
Proiectele promovează parteneriate puternice și vocea Europei pe scena mondială în sprijinul strategiei UE ‘Global Gateway’.
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) este componenta de finanțare a Uniunii Europene, deținută de cele 27 de state membre, și una dintre cele mai mari bănci multilaterale de dezvoltare din lume. Fondul European de Investiții (FEI) este filiala Grupului BEI specializată în acordarea de garanții, securitizare și capitaluri proprii pentru a îmbunătăți accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii și al start-upurilor din întreaga Europă.


