Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că, până la finalul acestui an, România va fi capabilă să îşi producă energie pentru satisfacerea nevoii interne.
”România va intra, şi prin acest proiect, până la finalul anului 2026 cu aproximativ 2.200 MW producţie de energie electrică, bazată pe gaz, aici, la Iernut, unde avem un proiect al Romgazului. Încă 2.000 MW producţie fotovoltaică, cu 1.500 MW stocare şi peste 50 MW producţie energie eoliană. Ceea ce înseamnă că noi avem astăzi circa 1.500 MW pe 24 de ore deficit de balanţă, adică importăm această sumă. Odată cu intrarea acestor proiecte în producţie, până la finalul anului, România va putea să spună că va ajunge la nivelul de importator net de energie, la nivelul de a-şi produce energie să îşi satisfacă nevoia internă, lucru care automat va duce la scăderea preţului final”, a declarat Bogdan Ivan, sâmbătă, în judeţul Hunedoara.
Ministrul a precizat că, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, şi piaţa gazelor naturale este afectată.
”Noi astăzi importăm, la ore de vârf, aproximativ 20 la sută din cantitatea pe care o consumăm în ţara noastră, dar importăm la un preţ foarte ridicat. Pentru 20 la sută din cantitate de energie, plătim 40 la sută din totalul energiei pe care o consumăm în România, ceea ce automat ridică preţul la consumatorul final. Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, dincolo de piaţa carburanţilor, cea a gazelor naturale e afectată, pentru că 20 la sută din producţia de energie a României este bazată pe gaze naturale”, a spus Ivan.
