Bogdan Peșchir face Paștele după gratii: Decizie de ultimă oră a judecătorilor

Bogdan Peșchir rămâne în spatele gratiilor

„Admite propunerea PICCJ în dosarul de urmărire penală nr. 72/76/P/2024/d3 și dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul Peșchir Bogdan, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, în formă continuată (265 de acte materiale), pe o perioadă de 30 zile, de la 20.04.2025, până la data de 19.05.2025, inclusiv.

Respinge cererea inculpatului de respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, de înlocuire cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, ca neîntemeiată. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanței.

Avocatul lui BogPR spune că SUA au cerut explicații legate de caz

„Departamentul de Justiție al Statelor Unite a luat deja legătura cu noi, iar lucrurile vor merge într-o altă direcție. Cine nu vrea să arate că a înțeles despre ce este vorba, mai devreme sau mai târziu va plăti cu vârf și îndesat. (…) Da, au luat legătura cu noi, cu persoane din jurul lui Bogdan, și au zis că așteaptă un punct de vedere. Inclusiv domnul Hartmann a spus că se așteaptă un memorandum din partea noastră, deoarece americanii încă nu înțeleg cum se pot produce asemenea abuzuri”, a declarat avocatul la ieșirea de la Tribunalul București.

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

Marius Lulea duce mai departe mesajul lui Simion: Compară Republica Moldova cu Coreea de Nord și spune că Bucureștiul n-ar trebui să mai ajute Chișinăul