Bolojan, despre structurile din care fac parte cadrele militare care şi-au luat concediu pentru a lupta ca mercenari: Dacă nu au ştiut, nu e în regulă, dacă au ştiut şi au tolerat, înseamnă că au tratat lucrurile superficial

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a vorbit despre structurile statului român din care fac parte militari care şi-au luat concediu pentru a pleca să lupte ca mercenari. El a spus că astfel de situaţii au fost posibile pe fondul unui vid legislativ, subliniind că structurile militare ale căror angajaţi au plecat ca mercenari, în concediu fiind, au greşit dacă nu au avut date despre acest fenomen sau au tratat lucrurile superficial dacă au ştiut despre aceste plecări şi le-au ignorat.

”Este evident că în speţele pe care le-aţi expus sau a fost valorificat un anumit vid de legislaţie sau o neclaritate de legislaţie sau au fost tolerate acest tip de aspecte. Nu sunt procurorul general, nu sunt procurorul de caz în astfel de cazuri şi nu pot să interferez în anchetele care au loc. Fiecare instituţie aici trebuie să-şi facă datoria. Problema este că am ajuns aici. Era bine, la ce structuri avem, să nu ajungem în această situaţie şi fiecare instituţie, de la cele militare, de exemplu, care au tolerat, poate, sau n-au ştiut, oricum nu-i bine că n-au ştiut că avem astfel de cazuri, în care oameni care sunt în concediu se duc să aibă contracte”, a afirmat Ilie Bolojan, miercuri seară, în podcastul ”Friendly Fire”, referindu-se la situaţia jandarmilor şi militarilor care şi-au luat concedii fără plată pentru a pleca să lupte ca mercenari. 

 
Întrebat dacă are certitudinea că structurile care sunt angajatorii acestor militari nu au ştiut de situaţia lor, şeful statului a răspuns: ”Nu ştiu dacă nu au ştiut”.
 

”Ceea ce au comunicat este că nu au avut aceste date, dar dacă nu le-au avut înseamnă că nu e în regulă, dacă le-au avut şi au tolerat, asta înseamnă că au tratat lucrurile în mod superficial şi nu şi-au dat seama unde pot ajunge. Toate aceste lucruri ţin de o reformă a statului şi în momentul în care le abordezi, ai nevoie de timp, ai nevoie de legitimitate şi toate acumulările negative care au fost făcute în aceşti ani trebuie atacate în aşa fel încât să le corectăm pentru că înseamnă mai multă dreptate în România, mai multă încredere în România, mai multă speranţă şi mai mulţi bani pentru investiţii care vor genera prosperitate”, a adăugat Bolojan.

Fabio Cannavaro, demis de Dinamo Zagreb după doar 3 luni

Bolojan, despre serviciile secrete: Fac parte din instituţiile statului român şi toate minusurile acestui stat sau performanţele lui le sunt distribuite proporţional