Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, a discutat miercuri, la București, cu președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, despre situația politică din România, subliniind că PNL trebuie să își păstreze identitatea și direcția clară de partid de centru-dreapta, proeuropean și reformist.
‘Am avut astăzi o discuție foarte bună cu Manfred Weber despre viitorul României, despre responsabilitatea partidelor pro-europene și despre nevoia de a recâștiga încrederea oamenilor prin seriozitate, reforme și rezultate. I-am mulțumit pentru sprijinul constant pe care Partidul Popular European și domnia sa l-au oferit României în toți acești ani. România are nevoie de parteneri europeni puternici, iar PPE a fost de fiecare dată alături de țara noastră în momente importante, de la susținerea aderării la Schengen până la implementarea PNRR și atragerea fondurilor europene.
Am discutat deschis și despre situația politică din România. Cred că PNL trebuie să își păstreze identitatea și direcția clară de partid de centru-dreapta, pro-european și reformist’, a scris Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că România are nevoie de responsabilitate, nu de populism.
‘Nu putem construi viitorul țării pe promisiuni fără acoperire și pe evitarea răspunderii politice. Cine guvernează trebuie să își asume deciziile și consecințele lor. PNL trebuie să continue schimbarea începută: reguli egale pentru toți, instituții care lucrează pentru cetățeni, reducerea risipei și o administrație mai eficientă. Încrederea românilor se recâștigă prin muncă, seriozitate și onestitate, nu prin propagandă’, a afirmat Bolojan.
Totodată, acesta i-a mulțumit lui Manfred Weber pentru prietenia și susținerea oferite României.
‘Viitorul nostru este într-o Europă puternică, modernă și responsabilă’, a precizat Bolojan.
La rândul său, Manfred Weber a postat pe Facebook un mesaj în care apreciază că premierul interimar Ilie Bolojan ‘conduce cu determinare și responsabilitate, punând oamenii pe primul loc’.
‘Mulțumesc Ilie Bolojan pentru excelenta discuție avută azi în România. Conduci cu determinare și responsabilitate, punând oamenii pe primul loc. Prin reducerea deficitului, stabilizarea economiei, asigurarea finanțării din PNRR și promovarea reformelor și modernizării, ai ales calea cea mai dificilă, dar corectă și una pro-europeană’, a scris Manfred Weber.


