Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, după apelul lui Sorin Grindeanu că va semna acordul politic, dacă PNL va fi de acord să dea votul pentru guvernul PSD, că e greu de presupus că un guvern în care se reface din nou coaliţia mai poate funcţiona, el adăugând că nu pot fi decât guverne minoritare sau o formă de guverne de tip armistiţiu, cu durată cât se poate de clară, pentru a ieşi din blocaj.
“Domnul Grindeanu, faţă de discuţia care a blocat o evoluţie în stabilirea unui acord politic, are o schimbare de ton acum, pentru că data trecută, când am discutat, deci acum câteva zile, înainte de a desemna pe domnul Siegfried Mureşan candidatul la funcţia de prim-ministru din partea coaliţiei de centru-dreapta, de comun acord cu USR şi UDMR, a afirmat că nu acceptă decât o susţinere din partea partidelor de dreapta pentru un premier PSD în persoana dânsului, aşa cum fusese desemnat sau propus de către PSD, ceea ce a blocat discuţiile. Acum înţeleg că e de acord şi cu o propunere de guverne succesive, dar asta înseamnă ca prima dată solicită, să spunem, un sprijin pentru un guvern PSD. Problema de bază pe care o avem şi care îngreunează foarte mult orice fel de acord este pierderea încrederii între partidele politice, în principal în PSD”, a spus premierul interimar Ilie Bolojan în podcastul Friendly Fire cu Moise şi Vlad.
El a menţionat că, în condiţiile în care ţi se cere un vot, din nou, de încredere, pentru un guvern PSD, trebuie să te gândeşti cât se poate de serios, care sunt condiţiile pe care le poţi pune.
“De aceea, noi am solicitat un acord de reciprocitate să fie valabil în două sensuri. Care sunt garanţiile care pot fi puse în practică, în aşa fel încât o astfel de instalare să aibă ca efect punerea în practică a acelor măsuri de care are nevoie România? Pentru că nu s-au terminat lucrurile. Dacă noi ne imaginăm că dacă totuşi trecem de acest hop legat de absorţia de fonduri europene, lucrurile se stabilizează de la sine, ne înşelăm. (..) Un acord poate să cuprindă orice fel de clauze, dacă cei care îl semnează nu îl respectă”, a precizat Bolojan.
“Trebuie să ne gândim la o formulă de înţelegere de care are nevoie ţara noastră în această situaţie complicată, oricum ar fi, în aşa fel încât să deblocăm lucrurile. Dar asta nu poţi să o faci în emisiuni televizate, trebuie să vezi care sunt lucrurile pe care le poţi accepta şi nu în ultimul rând, fiecare în partid să facă o analiză a susţinerii unor astfel de măsuri, împreună cu preşedintele României, care are şi el o responsabilitate în acest domeniu, să se găsească o formulă pentru ca lucrurile să meargă mai bine”, a mai spus Bolojan.
Bolojan a menţionat că “e greu de presupus că un guvern în care se reface din nou coaliţia mai poate funcţiona în această perioadă datorită evoluţiei pe care au avut-o în această perioadă”.
“Şi, atunci, nu pot fi decât guverne minoritare sau o formă de guverne de tip armistiţiu cu durată cât se poate de clară, pentru a ieşi din blocajul legat de absorbţia de fonduri europene”, a mai spus el.



