Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, la TVR, că reformele trebuie continuate și că ‘indiferent cine va veni, are câteva condiționări de care nu poate fugi’.
‘O perioadă de timp, lucrurile au fost votate, au fost susținute în Parlament, pe logica unei comunicări de tipul: ‘noi suntem în guvernare’, asta spunea PSD, dar, de fapt, ‘suntem opoziția de la guvernare și încercăm să fugim de orice fel de cost al notei de plată a guvernării’. Pentru că fiecare guvernare are și o notă de plata. Asta a funcționat o perioadă de timp. Cât a funcționat asta? Până, sigur, am trecut la celelalte etape, în care a trebuit să luăm măsuri de reducere a cheltuielilor publice și trebuie asta făcut în continuare, în perioada următoare, indiferent cine este’, a spus Bolojan.
Premierul a adăugat că acum, la 10 luni de zile, după măsurile de corectare a deficitului, se constată că veniturile la bugetul public au crescut cu aproximativ 12%, iar cheltuielile au scăzut cu 3%.
‘Măcar dintr-o echitate, ar fi normal ca și statul, aparatul de stat, să contribuie în aceeași măsură cu cetățenii. Asta, pe deoparte. În al doilea rând, dacă vrem să putem crește salariile în sectorul public, avem o anumită anvelopă, o sumă totală. Ori dacă noi nu vom reduce baza, adică dacă avem într-o instituție un personal supradimensionat și nu reducem acel personal, gândiți-vă că nu le poți, n-ai de unde să crești salariile de la ceilalți care lucrează. Și vor fi mult mai mulți oameni plătiți prost sau care vor putea fi plătiți bine într-un anumit context, dar nu va dura mult până lucrurile vor ajunge la un final. Și, deci, din punctul ăsta de vedere, indiferent cine va veni, are câteva condiționări de care nu poate fugi’, a mai argumentat Bolojan.
Acesta a subliniat că reformele trebuie făcute.
‘Trebuie să facem niște reforme, care o parte din ele nu sună bine, pentru că ni le-am asumat acum patru ani, acum cinci ani de zile, când am semnat accesarea de fonduri europene. Acele jaloane de care se discută în spațiul public și fiecare reformă, fiecare jalon atins, înseamnă câteva sute de milioane de euro pe care le putem câștiga sau le putem pierde, dacă nu le atingem. Aceste lucruri trebuie făcute și în perioada următoare, și pentru asta trebuie să ai oameni care își asumă răspunderea și nu care dezertează la cel mai mic cost’, a mai spus premierul Ilie Bolojan.
Citiţi şi:
*Bolojan: Responsabilitatea pentru această criză e în curtea PSD
*Bolojan: Când era o problemă undeva, erau niște oameni susținuți de oameni din PSD
*Bolojan, despre poziția de mediator a președintelui: Cu oameni cu alte interese e foarte greu să ai rezultate cu acțiuni raționale


