Bolojan, întrebat ce se întâmplă dacă va câştiga alegerile Călin Georgescu: Va trebui o mobilizare foarte serioasă, în aşa fel încât doamna Lasconi să câştige a/ Această lume politică, dacă nu a făcut ceea ce trebuie, a ţinut România pe direcţia bună

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că este nevoie de ”mobilizare foarte serioasă” astfel încât Elena Lasconi să câştige alegerile. El a pecizat că lumea politică din România a ţinut ţara într-o direcţie bună, pro-europeană şi în zona NATO, iar aceste lucruri trebuie continuate.

”În mod evident va fi o competiţie dură, pentru că, dacă facem nişte adunări, sigur, foarte grosiere, ne dăm seama că anumite electorate se vor duce într-o anumită direcţie, alte electorate în altă direcţie. Deci va trebui o mobilizare foarte serioasă, în aşa fel încât doamna Lasconi să câştige. Orice fel de câştig, care înseamnă că România dă un semnal extern, de comportament imprevizibil, înseamnă, în fapt, nişte efecte economice în primul rând foarte puternice, pentru că acum nu mai suntem izolaţi, suntem dependenţi de ştiri pentru a stabili cotaţia la burse şi atunci când ştirile sunt de un fel, bursele scad. Suntem dependenţi de sistemul bancar internaţional şidacă nu există încredere într-o ţară, cresc dobânzile, cresc costurile şi banii pe care îi are guvernul, care să îi distrbuie, rămân mult mai puţini. Sunt nişte efecte care înseamnă dezechilibre economice majore şi costuri suplimentare, cu bune, cu rele”, a declarat Ilie Bolojan, marţi seară, al Digi 24, după ce a fost întrebat ce se întâmplă, dacă Călin Georgescu devine preşedintele României.

Bolojan a mai spus că trebuie continuată direcţie pro-occidentală şi pro-NATO a României.

”Această lume politică, dacă nu a făcut ceea ce trebuie, a ţinut România pe direcţia bună, direcţia pro-occidentală şi zona de NATO. orice chestiune care aduce în discuţie aceste lucruri, însemană nişte probleme majore pentru România. PNL nu poate să trădeze această vocaţie, indiferent dacă e un  candidat sau altul în turul doi. Deci trebuie să susţinem un candidat pro-occidental, fără echivoc. În rest, valorile noastre, ale PNL, în foarte multe locuri, sunt diferite de ale USR. Noi suntem susţinătorii familiei tradiţionale, de exemplu, fără echivor, din punctul acesta d evedere, susţinem partea de valori mai apropiate de români, USR este un partid mai progresist. Dar asta nu însemană că valorile de modernizare a României sau pro-europene nu pot fi puse ală turi în aşa fel încât să iasă un program bun pentru România care să răspundă tuturor cerinţelor”, a adăugat Bolojan.

 

Copil de 14 ani, în comă după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren

Sute de oameni în Piaţa Universităţii – Se scandează „Jos Fascismul” / Oamenii se opun ”pericolului legionar” – FOTO / VIDEO