Premierul Ilie Bolojan susţine că peste tot unde s-a constatat că există ”mere stricate” în instituţii sau în companiile de stat era întotdeauna o persoană susţinută de PSD, el precizând că asta se poate verifica.
Întrebat, luni seară, la Digi24, dacă există vreo legătură între lista cu ”băieţii deştepţi” din energie prezentată vineri de premier şi anunţul PSD privind introducerea moţiunii de cenzură, Ilie Bolojan a spus că întreaga sa atitudine din ultima perioadă a deranjat.
”Tot ce s-a făcut – şi am explicat practic aprinderea luminii, încercarea de a face reguli, de a nu mai folosi bugetul de stat ca o puşculiţă pentru administraţiile neperformante, de a face ordine în companiile publice, de a transparentiza toată activitatea, în mod clar a deranjat. Peste tot unde sunt merele stricate, în instituţiile publice, unde au fost probleme, unde erau lucruri care nu erau în regulă, sigur erau implicaţii transpolitice sau transinstituţionale, dar era o constantă. Întotdeauna, unde era o astfel de problemă, era cineva care era susţinut de PSD. Aceasta este realitatea”, a explicat premierul Ilie Bolojan.
El a spus că asta nu înseamnă că la celelalte partide nu există o astfel de implicare, dar că la PSD există o constantă şi se poate verifica la fiecare companie.
Ilie Bolojan a afirmat că viitorul premier va trebui să ţină lumina aprinsă şi să facă ordine, pentru a elimina bătaia de joc a banului public.



