Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că s-a discutat la Cotroceni, cu partidele coaliţiei, înainte de moţiunea de cenzură, despre contractul de lobby cu firma americană şi a fost un acord de principiu pentru a impulsiona reprezentarea intereselor României dar şi un vot prin corespondenţă în CSAT. Premierul interimar a mai afirmat că ambasada noastră i-a trimis o propunere de a încheia o zonă de contract de lobby, când era preşedinte interimar, dar nu a putut să ia o decizie de genul acesta.
“Pe acest subiect, pe de o parte a fost o discuţie înainte de moţiunea de cenzură, când s-au discutat câteva probleme care ţin de PNRR, care ţin de programul SAFE şi au fost toţi preşedinţii de partide din coaliţia de la vremea respectivă la Cotroceni şi s-a ridicat această problemă şi a fost deci un acord de principiu pentru a impulsiona, să spunem reprezentarea intereselor României, după procedura care este valabilă în Statele Unite şi printr-un astfel de contract, după care a fost un vot prin corespondenţă în CSAT pe această temă, urmând ca contractul să fie încheiat, aşa era în votul din CSAT, de către Administraţia Prezidenţială, din bugetul Administraţiei Prezidenţiale”, a spus Ilie Bolojan, la DigiFM, despre contractul semnat de Administraţia Prezidenţială, de consultanţă strategică, în relaţiile cu Guvernul şi Congresul SUA.
El a menţionat că nu e vorba doar de bani, pentru că dacă se mută într-o astfel de cheie, lucrurile par că se duc într-o altă parte.
“În termeni reali, în relaţia cu Statele Unite, sigur se folosesc relaţiile instituţionale pe care le are o ţară, ambasade, miniştri şi aşa mai departe, dar multe ţări uzitează şi aspectele care ţin de o caracteristică a lumii politicii americane, care înseamnă instituţia lobby-ului, pe care ştiţi, mi-aduc aminte când eram preşedinte interimar la Cotroceni, parcă reţin că şi atunci ambasada noastră mi-a trimis o propunere de a încheia o zonă de contract de lobby, dar pe care, fiind preşedinte interimar, nu am putut să iau o decizie de genul acesta. (..) Când eşti interimar, nu ai legitimitatea, aşa cum este şi la guvern, astăzi, a unei stabilităţi în funcţie şi un vot pe care altfel îl are un preşedinte ales în urma unui scrutin şi altfel îl are un interimar”, a mai comentat Bolojan.
Administraţia Prezidenţială anunţă că a încheiat un contract de consultanţă strategică în relaţiile cu Guvernul şi Congresul SUA pentru a atinge obiective precum creşterea capacităţii de apărare şi de descurajare, atragerea de investiţii, libera circulaţie a persoanelor, integrarea în structuri internaţionale importante.
Contractul cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP are o durată iniţială de şase luni şi stabileşte un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună.



