in ,

Botoșani: A fost inaugurat noul Palat Administrativ, reabilitat cu 19,2 milioane de lei prin PNRR

Botoșani: A fost inaugurat noul Palat Administrativ, reabilitat cu 19,2 milioane de lei prin PNRR

Clădirea Palatului Administrativ din Botoșani a fost inaugurată oficial, vineri, în cadrul unei ceremonii la care au participat secretarul de stat Angelica Fădor din Ministerul Afacerilor Interne și secretarul de stat Florin Cocârgeanu, din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Palatul Administrativ, care găzduiește Instituția prefectului și Consiliul Județean, a fost reabilitat complet în cadrul unui proiect de eficientizare energetică finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

‘Reabilitarea acestei clădiri stă și sub semnul respectului față de patrimoniu, al recunoașterii valorilor culturale și al responsabilității față de moștenirea arhitecturală pe care avem datoria să o păstrăm și, în același timp, să o punem în valoare. Doresc să îi felicit pe toți care au făcut posibilă realizarea acestui proiect și pe cei care au înțeles importanța accesării fondurilor din PNRR, astfel încât această instituție să beneficieze de condiții moderne de funcționare pentru următoarele decenii’, a declarat secretarul de stat Angelica Fădor.

Valoarea totală a proiectului a fost de 19,2 milioane de lei, din care 12,3 milioane lei sunt fonduri UE accesate prin PNRR.

‘Acest proiect de reabilitare prin PNRR reprezintă un exemplu concret al modului în care se pot produce schimbări reale în comunitățile din România. Prin investițiile realizate aici nu vorbim doar de modernizarea unei clădiri administrative importante pentru județul Botoșani, ci despre instituții care intră într-o nouă etapă, una mai eficientă, mai sustenabilă și mai bine adaptată nevoilor cetățenilor’, a spus, la rândul său, secretarul de stat Florin Cocârgeanu.

La eveniment au mai luat parte prefectul Raluca Curelariu și președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, numeroși foști prefecți și subprefecți ai județului, dar și parlamentari, primari și șefi de instituții publice deconcentrate.

Un sobor de preoți a oficiat un Te Deum și a sfințit clădirea.

Foto: CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UNHCR anunță că ajutoare de 1 milion de dolari au fost distruse în urma unui atac rusesc în #Ucraina

UNHCR anunță că ajutoare de 1 milion de dolari au fost distruse în urma unui atac rusesc în #Ucraina

Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie din partea autorităţilor / Nu înlocuieşte licitaţiile

Guvernul anunţă dezvoltarea unei platforme pentru facilitarea conectării industriei naţionale la proiectele SAFE / Platforma realizează potriviri automate între cerere şi ofertă, fără intervenţie din partea autorităţilor / Nu înlocuieşte licitaţiile