Botoşani: Două maşini în care se aflau şapte persoane, implicate într-un accident rutier / Un autoturism s-a răsturnat pe o parte în urma impactului / Trei copii şi două femei au ajuns la spital – FOTO

Două maşini în care se aflau şapte persoane au fost implicate, luni, într-un accident rutier în judeţul Botoşani, iar în urma impactului un autoturism s-a răsturnat pe o parte. Echipele medicale au transportat la spital trei copii, cu vârste cuprinse între doi ani şi patru ani şi două femei, mamele acestora.

 

 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au anunţat că, luni dimineaţă, a avut loc un accident rutier pe strada Dumbrava Roşie din municipiul Dorohoi, iar în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, şapte persoane.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, dar şi una a Serviciului Judeţean. 
”Aceştia au constat că unul dintre autoturisme era răsturnat pe o parte şi că nu erau persoane încarcerate. Echipajele medicale au transportat la spital cinci persoane, trei copii de doi, trei respectiv patru ani, însoţiţi de mamele lor”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani. 
De asemenea, pompierii au acţionat şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Sindicalist: Nu există nimic clar la momentul ăsta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluţii care să tragă economia / În data de 20 iunie, Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele şi antreprenoriatul

UPDATE – Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică