in ,

Botoșani: Femeie condamnată la 15 ani de închisoare și dată în urmărire internațională, prinsă la PTF Stânca

Botoșani: Femeie condamnată la 15 ani de închisoare și dată în urmărire internațională, prinsă la PTF Stânca

O femeie care era condamnată la 15 ani de închisoare pentru jaf armat și era dată în urmărire internațională a fost reținută în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, a transmis, luni, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani.

Potrivit sursei citate, femeia, în vârstă de 43 de ani, care este cetățean al Republicii Moldova, era căutată de autoritățile franceze pentru executarea unei pedepse de 15 ani de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf armat și aderare la un grup infracțional organizat.

Ea a fost reținută în momentul în care încerca să intre în România, ca pasager într-un mijloc de transport.

‘În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acesteia era emisă, de către autoritățile franceze, o alertă privind punerea în executare a unui mandat de arestare. Femeia este condamnată la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf armat și aderare la un grup infracțional organizat’, a transmis STPF.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Trump afirmă că SUA vor fi plătite pentru a proteja Ormuz; Iranul amenință că nu va permite SUA să intervină

Trump afirmă că SUA vor fi plătite pentru a proteja Ormuz; Iranul amenință că nu va permite SUA să intervină

Handbal masculin: România, surclasată de Slovenia la Campionatul European U20

Handbal masculin: România, surclasată de Slovenia la Campionatul European U20