in ,

Botoșani: Operatorul de apă cere populației să folosească apa doar pentru băut, igienă și prepararea hranei

Botoșani: Operatorul de apă cere populației să folosească apa doar pentru băut, igienă și prepararea hranei

Operatorul de apă din județul Botoșani a cerut populației să nu folosească apa decât în scop casnic, pe fondul avertizării meteorologice de caniculă.

Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoșani atrage atenția că temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor determină o creștere semnificativă a consumului de apă și că sistemul public de alimentare cu apă este supus unei presiuni considerabile.

Potrivit oficialilor companiei de apă, ‘menținerea continuității serviciului depinde de utilizarea responsabilă a resursei de apă la nivelul fiecărei gospodării’.

‘Sistemele publice de alimentare sunt proiectate, cu prioritate, pentru asigurarea consumului menajer: băut, prepararea hranei și igienă. Utilizarea apei potabile în cantități mari pentru irigarea grădinilor, udarea gazonului, umplerea piscinelor, spălarea autoturismelor sau a curților poate conduce la golirea rapidă a rezervoarelor. În aceste condiții, pot apărea scăderi ale presiunii sau întreruperi temporare ale alimentării cu apă, în special la capetele de rețea și în zonele situate la altitudini mai ridicate’, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Nova Apaserv SA.

Furnizorul de apă mai cere populației să evite stocarea unor cantități de apă mai mari decât necesarul imediat al gospodăriei, dar și să verifice instalațiile interioare și să remedieze eventualele pierderi de apă.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CNAIR: Restricții de circulație în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș din caza caniculei

CNAIR: Restricții de circulație în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș din caza caniculei

Fotbal: Încrederea în FIFA a fost distrusă, după planul lui Gianni Infantino, afirmă directorul DFB

Fotbal: Încrederea în FIFA a fost distrusă, după planul lui Gianni Infantino, afirmă directorul DFB