Botoşani: Tineri acuzaţi că au furat din Stadionul Municipal echipamente sportive în valoare de 20.000 de lei

Trei tineri sunt acuzaţi că au furat din Stadionul Municipal din Botoşani echipamente sportive în valoare de 20.000 de lei, au declarat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Potrivit acestora, cei trei tineri au fost identificaţi şi, în urma interogării acestora, au fost plasaţi sub control judiciar.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale au documentat activitatea infracţională a trei tineri, din municipiul Botoşani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceştia, ar fi pătruns fără drept în incinta Stadionului Municipal Botoşani, apoi în vestiarul clubului de fotbal, de unde au sustras încălţăminte sport în valoare de 20.000 de lei. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost recuperat parţial. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, au precizat oficialii IPJ. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei
)

Sursa: www.agerpres.ro

Galaţi: Sistem inteligent pentru igiena mâinilor la Spitalul de Boli Infecţioase

Tenis: Sinner, despre Turneul Campionilor – Fiecare meci este deschis, nu ştii ce se poate întâmpla