in ,

Brad Arnold, solistul trupei rock 3 Doors Down, a murit la 47 de ani. El suferea de cancer renal

Brad Arnold, solistul trupei rock 3 Doors Down, a murit la 47 de ani. El suferea de cancer renal

Brad Arnold, solistul trupei rock 3 Doors Down, nominalizată la premiile Grammy, a murit, la câteva luni după ce a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer renal în stadiul 4. Avea 47 de ani.

–>

Trupa a anunţat sâmbătă că Arnold „a murit în pace, înconjurat de cei dragi, în somn, după o luptă curajoasă cu cancerul”.

3 Doors Down s-a format în Mississippi în 1995 şi patru ani mai târziu a primit o nominalizare la premiile Grammy pentru hitul Kryptonite. Arnold a scris piesa în timpul orei de matematică, când avea 15 ani, potrivit comunicatului formaţiei.

Albumul lor de debut, The Better Life, s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare. A doua nominalizare la premiile Grammy a venit în 2003, pentru piesa When I’m Gone.

Trupa a declarat că Arnold „a contribuit la redefinirea muzicii rock mainstream, combinând accesibilitatea post-grunge cu compoziţii emoţionale directe şi teme lirice care au rezoneat cu ascultătorii obişnuiţi”.

3 Doors Down a lansat şase albume, cel mai recent fiind Us and the Night în 2016. Single-urile au inclus Loser, Duck and Run şi Be Like That, care au apărut pe coloana sonoră a filmului American Pie 2 din 2001.

În timp ce promova al cincilea album, Time of My Life, Arnold a declarat că se consideră norocos că şi-a construit o carieră în industria muzicală, notează The Guardian. 

„Dacă faci ceva atât de mult timp cât am făcut-o noi, nu poţi să nu devii mai bun la asta, ştii?”, a declarat Arnold pentru Associated Press în 2011.

În 2017, 3 Doors Down a cântat la primul concert de inaugurare al lui Donald Trump.

Arnold şi-a anunţat diagnosticul de cancer în luna mai a anului trecut, spunând că carcinomul renal cu celule clare a metastazat la plămâni. Trupa a fost nevoită să anuleze turneul de vară.

„Muzica lui a răsunat mult dincolo de scenă, creând momente de conexiune, bucurie, credinţă şi experienţe împărtăşite care vor dăinui mult după ce scenele pe care a cântat vor fi dispărut”, au declarat membrii trupei.

–>

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by

Turcia va menţine politica monetară strictă şi disciplina fiscală, pentru reducerea inflaţiei, afirmă vicepreşedintele ţării

Turcia va menţine politica monetară strictă şi disciplina fiscală, pentru reducerea inflaţiei, afirmă vicepreşedintele ţării

Dosarele Epstein: Jack Lang a demisionat de la Institutul Lumii Arabe

Dosarele Epstein: Jack Lang a demisionat de la Institutul Lumii Arabe