Un bărbat care a ameninţat un poliţist în curtea Poliţiei din Făurei, judeţul Brăila, spunându-i că îl va bate şi că va da foc maşinii sale, dar şi sediului instituţiei a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila informează, vineri, că miercuri, 15 iulie, procurorul din cadrul unităţii a dispus reţinerea unui bărbat pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Probele administrate au relevat că în aceeaşi zi, în jurul prânzului, în timp ce se aflau în curtea sediului Poliţiei Oraşului Făurei, bărbatul l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un agent de poliţie, funcţionar public învestit cu autoritate de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, spunându-i că îl va agresa fizic şi că îi va da foc la maşină şi a ameninţat că va da foc sediului de poliţie, acţiuni care au tulburat ordinea şi liniştea publică a persoanelor prezente.
Joi, 16 iulie, autorităţile judiciare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat şi în aceeaşi zi acesta a fost prezentat Judecătoriei Făurei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Cercetările s-au desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Oraşului Făurei.



