Brăila: O persoană decedată şi o alta inconştientă, în urma surpării unui mal de pământ

O persoană a decedat şi o alta este inconştientă, în urma surpării unui mal de pământ, eveniment produs, luni dimineaţă, în localitatea Movila Miresii, informează ISU Brăila.

„Un mal de pământ a căzut peste două persoane, care sunt inconştiente, în localitatea Movila Miresii. Incidentul a fost anunţat la 08,39. La ora 09,05 au fost extrase cele două victime de sub malul de pământ. O victimă este declarată decedată, iar cealaltă este în continuare inconştientă şi se aplică manevre de resuscitare din partea echipajului SAJ”, a transmis ISU Brăila.

La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale ASAS, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Brăila. În sprijin au venit SVSU Movila Miresii şi două ambulanţe SAJ Brăila. AGERPRES/(AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

(P) Transformă spațiile adiacente restaurantului cu V Shades: Soluții premium pentru închidere terasă

Fotbal: Liverpool şi-a consolidat poziţia de lider în campionatul Angliei