Păsări de pradă vor fi prezentate, în premieră, la Festivalul Istoric ‘Vladislav I’ de la Brăila, unde două mii de ani de istorie vor fi reconstituiți, timp de trei zile, în Parcul Monument, cu daci și romani, cavaleri medievali, gladiatori, samurai și călăreți, parade ale războinicilor, lupte și bătălii și spectacole cu foc, a anunțat, joi, primarul municipiului, Viorel Marian Dragomir.
Festivalul se desfășoară în perioada 11-13 septembrie și propune publicului reconstituiri inspirate din aproximativ două milenii de istorie, parade ale războinicilor, confruntări și execuții publice simulate, demonstrații militare, dansuri și muzică medievală, spectacole pirotehnice, activități pentru copii și reconstituiri ale unor episoade din istoria antică, medievală și modernă.
Noutatea acestei ediții o reprezintă prezența păsărilor de pradă, în program fiind incluse momente dedicate acestora, iar duminică, de la ora 13:00, publicul va putea urmări în arenă demonstrații de călărie și șoimărit.
‘Începe Festivalul Istoric. 2.000 de ani de istorie prind viață la Brăila. Pentru prima oară, vor exista și păsări de pradă. Vor fi trei zile în care Parcul Monument devine o uriașă arenă cu lupte, cavaleri, gladiatori, samurai, vrăjitoare, cai și multe alte surprize. Vezi cum se făcea dreptate în Evul Mediu și ce pedepse îi așteptau pe cei care încălcau legea, urmărește luptele și execuțiile publice simulate și lasă-te prins de spectacolele cu foc. Iar dacă ai curaj, avem o provocare pentru tine: ține pe mâna ta un vultur. În premieră, anul acesta, păsările de pradă vin la Festivalul Istoric. Și asta nu e tot. Parada Războinicilor va traversa Brăila. De la daci și romani la cavaleri medievali, oșteni, războinici și soldați ai epocii moderne’, a anunțat primarul Marian Dragomir, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Festivalul începe vineri, la ora 18:00, cu Parada Războinicilor, care va traversa municipiul pe traseul Piața Independenței – Calea Călărașilor – Parcul Monument. În prima seară sunt programate demonstrații ale Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române și reconstituirea confruntării dintre romani și barbari, sub genericul ‘Cucerire, jaf și sânge pe malul dunărean’. Publicul va putea urmări și ‘Războiul fără reguli al partizanilor. Povestea brăileanului Ion Tobă Hatmanul’, precum și două spectacole pirotehnice: ‘Sirius’ și ‘Balada Zmeului’. La Rondou vor concerta Trupa Truverii și Cimpoierii din Transilvania.
Sâmbătă, activitățile de istorie vie vor începe la ora 10:00. Programul cuprinde Straja la Poarta Istorică, dansuri medievale, sărbătoarea romană ‘Cerealia’, momente cu călăreții stepelor, lupte ale geto-dacilor, păsări de pradă și legende ale spiritelor, reconstituiri din Primul Război Mondial, trageri cu arcul și antrenamente cu săbii. Tot sâmbătă vor avea loc activități pentru copii, un moment dedicat spiritului samurailor, reconstituirea campaniei din Moesia a regelui Decebal, scene de judecată și pedepse medievale, momente muzicale și o prezentare a Armatei Române din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. ISU Brăila va susține un exercițiu demonstrativ de descarcerare.
A doua Paradă a Războinicilor este programată sâmbătă, la ora 18:00, pe traseul Șoseaua Viziru – Barieră – strada Pietății – Parcul Monument. Seara va continua cu demonstrații ale Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române, reconstituirea Bătăliei de la Ogretin-Teișani, un moment In Memoriam dedicat comisarului brăilean erou Alexandru Popovici și spectacolul pirotehnic ‘Pădurea Ielelor’.
Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, va susține sâmbătă, de la ora 20:00, un concert, urmat de Cimpoierii din Transilvania cu ‘The Medieval Rock Show’.
Programul de duminică va începe la ora 10:00 și include dansuri antice, scene despre judecata și pedepsele la romani, un exercițiu demonstrativ de descarcerare al ISU Brăila, reconstituiri din Al Doilea Război Mondial, dansuri și muzică medievală, precum și demonstrații de călărie și șoimărit. În partea a doua a zilei vor fi prezentate reconstituiri privind expediția împăratului Constantin cel Mare la nord de Dunăre, Curtea lui Vladislav I, Lupta de la Oarba de Mureș și campania sultanului Soliman Legislatorul împotriva lui Petru Rareș. ‘Povestea lui Codin din Brăila’ este programată la ora 17:30, iar închiderea ediției a VI-a a Festivalului Istoric ‘Vladislav I’ va avea loc la ora 19:00.
Potrivit programului oficial, la festival participă Asociația Akania, Astra Dobrogeană, Bistrița Medievală, Cavalerul Danubian, Castrum Novis, Cimpoierii din Transilvania, Culturală Proilavia, Danubiana Galați, Ferdinand I, Geto Dacii din Moldova, Ignis Vultus, Mercenarii din Asserculis, Paladinii de Terra Medies, Planta Romanica, Redescoperă Istoria, RoMilitaria, PFA Rozalia Falconis, Societatea Culturală Artistică de Tineret Concret, Tineretul Ortodox Român, ACT Constanța, Galați și Arad, Tradiția Militară, Un Concept Luna și Vulturii din Călata.
Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Brăila cu implicarea Consiliului Județean Brăila, Muzeului Brăilei ‘Carol I’, Bibliotecii Județene ‘Panait Istrati’, Centrului Cultural și de Agrement ‘Chira Chiralina’, Forumului Tinerilor din România și Teatrului ‘Maria Filotti’.

