Braşov: Asistenţa stomatologică gratuită în judeţ este, încă, un deziderat deşi legea o reglementează din 2008

Locuitorii judeţului Braşov – atât copii, cât şi adulţi – mai au de aşteptat până când să poată accesa servicii stomatologice gratuite, deşi, conform prevederilor legale, două spitale din subordinea Consiliului Judeţean Braşov – cel pentru Copii şi Judeţeanul – ar fi trebuit să aibă cel puţin câte un stomatolog încă din 2008, susţine liderul consilierilor USR din CJ Braşov, Ovidiu Paraschivescu.

Conform acestuia, Braşovul ar fi pe penultimul loc la nivel naţional în ce priveşte asigurarea asistenţei stomatologice gratuite, iar vina aparţine atât Ministerului Sănătăţii – care nu alocă fonduri suficiente pentru a plăti medicii stomatologi, cât şi conducerii administraţiei judeţene – care nu a convins Ministerul în privinţa nevoilor populaţiei judeţului, care, în proporţie de 50%, provine din zona rurală.

„La Spitalul pentru Copii, am reuşit, după mai multe runde de concurs (6- n.r.) ca, în luna septembrie, să fie angajat un medic pentru situaţii de urgenţă – deci, ne bucurăm că ştim că acolo există o persoană angajată – însă, în acest moment, cel puţin din informaţiile mele, se fac validări, avizări din partea instituţiilor de sănătate pentru dotarea cabinetului. Abia după ce cabinetul va fi „aprobat”, copiii din judeţ vor putea beneficia de servicii stomatologice gratuite”, a explicat consilierul USR pentru AGERPRES.

A doua unitate medicală care ar trebui să ofere servicii stomatologice gratuite – pentru adulţi – este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, însă conducerea acestuia nu reuşeşte nici măcar să constituie o comisie de concurs.

„Cealaltă instituţie care ar trebui să ofere servicii stomatologice gratuite – şi este o uriaşă neglijenţă a administraţiei noastre judeţene, cred că suntem pe penultimul loc în ţară din acest punct de vedere – este SCJU Braşov. Mulţumesc conducerii acestei unităţi medicale că se ocupă de organizarea concursului pentru ocuparea unui post. S-a obţinut un singur post din cele patru necesare pentru asigurarea asistenţei stomatologice permanente – însă, din ce mi-a comunicat conducerea SCJU Braşov, nu s-au găsit suficienţi membri pentru completarea comisiei de concurs, motiv pentru care, la mijlocul lunii noiembrie, se extindea apelul pentru suport din partea medicilor stomatologi care ar putea face parte din această comisie în afara judeţului Braşov. Cu alte cuvinte, judeţul Braşov caută medici în afara judeţului Braşov pentru a putea organiza acest concurs pentru că, la noi, nu s-au găsit”, a spus Paraschivescu.

Potrivit acestuia, cauza este situaţia generalizată în ce priveşte subfinanţarea de la Ministerul Sănătăţii, dar şi faptul că nu a existat voinţă politică la nivelul conducerii administraţiei judeţene.

„Eu, la începutul anului, printr-o cercetare proprie am descoperit că există 700 de posturi vacante de medici în toate spitalele din judeţ, deci este clar o carenţă la nivelul alocării de resurse de la nivelul Ministerului Sănătăţii. Sau este vorba despre cât ne zbatem să arătăm MS carenţele, problemele de la nivelul judeţului Braşov, ca să le completăm. Deci, ţine şi de o voinţă politică-administrativă, care ar trebui să se asigure că, în funcţie de numărul de pacienţi şi de necesităţi, ar trebui să ni se acorde mai mulţi bani pentru judeţul Braşov”, a menţionat consilierul USR.

Potrivit acestuia, doar în municipiile Făgăraş şi Codlea mai existau, în urmă cu un an, cabinete stomatologice gratuite.

Nici reţeaua de cabinete şcolare stomatologice din judeţ nu stă mult mai bine.

Toate cele cinci cabinete funcţionează în incinta unor unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, banii necesari funcţionării acestora fiind alocaţi de Primărie şi nu de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Importurile de porumb ale Chinei, în scădere drastică la 14 milioane de tone în acest sezon

Braşov: Asistenţa stomatologică gratuită în judeţ este, încă, un deziderat deşi legea o reglementează din 2008